Una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructură rutieră a Capitalei, pasajul de la Berceni, este gata, cu o întârziere de aproape un an. Mai sunt câteva lucrări neterminate, dar au termen până luna viitoare. Este al patrulea pasaj dat în circulație în ultimii ani pe centura Bucureștiului, una dintre cele mai aglomerate șosele din țară, anunță Știrile TVR.
Șoferii, dar și pietonii s-au grăbit să testeze pasajul suprateran, aflat în construcție de trei ani. Unii conducători auto spun că vor scuti zeci de minute de stat în trafic. Alții susțin că mai mult îi încurcă.
Lucrările aveau termen inițial de finalizare vara anului trecut. Autoritățile și constructorul susțin că întârzierea este justificată.
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Contractual, întârzierea este de o lună și jumătate – două luni, pentru că firma a solicitat extensie de termen justificat, au fost 5 lucrări în același timp pe o lungime de 2 km de drum, între Berceni și București.
Ștefan Gondoș, manager de proiect: Una dintre principalele probleme de natură logistică a fost montarea tablierului metalic pe inelul central, ținând cont că calea ferată este localizată foarte aproape și singura soluție tehnică viabilă a fost devierea traficului de pe Centura Capitalei pe o lungime de aproape 17 km.
Contractul pentru construcția pasajului a fost semnat încă din 2019. Investiția a fost de peste 30 de milioane de euro și ar trebui să fluidizeze traficului într-una dintre cele mai aglomerate intersecții de pe Centura capitalei.
Acesta este ultimul pasaj de tip giratoriu suspendat care rămăsese de inaugurat pe centura de sud a Capitalei, asta după ce recent au fost inaugurate pasajul Olteniței și pasajul de la Domnești. La Cernica, momentan, lucrările au fost reziliate.
Sensul giratoriu suspendat de la Berceni are o lungime de peste 2,5 km. Este al patrulea pasaj rutier de pe Centura Capitalei dat în trafic, după cele de la Mogoșoaia, Domnești şi Popești-Leordeni. Pentru cel de la Cernica nu există niciun termen de finalizare a lucrărilor.