Senatorul Diana Şoşoacă a spus, în cadrul emisiunii de marţi „Culisele Statului Paralel” moderată de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, că în schimbul de replici pe care l-a avut, la tribuna Parlamentului, cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, acesta, privind la ia cu care ea era îmbrăcată, i-ar fi spus că este o „ţărancă ordinară”, o „ţărancă împuţită”, o „ţărancă nenorocită”.
Atât Simonis cât şi Şoşoacă se aflau în legătură telefonică directă în emisiunea postului tv, Anca Alexandrescu solicitându-i lui Şoşoacă să prezinte şi dovezi în sensul celor spuse de ea.
Anca Alexandrescu a prezentat imagini cu disputa aprinsă dintre Şoşoacă şi Simonis la prezidiul Camerei Deputaţilor, social-democratul ridicând la un moment dat pixul şi spunând că i-l bagă senatoarei în mână.
Disputa a apărut pe fondul în care senatorul şi preşedintele SOS România solicita dreptul la cuvânt în plen, Simonis refuzând-o, invocând Regulamentul.
„Cred că vor apărea şi înregistrările în care sunt înjurată (…) M-am înscris de la început la cuvânt. Problema lor este cea privind înregistrările din Parlament. Ei îţi permit să faci înregistrări dar din locul în care stai, vezi Doamne, din perimetrul pe care ei ţi-l impun. Şedinţele Parlamentului nu mai sunt publice şi mai e o problemă. Eu de exemplu pot participa şi la şedinţele altei comisii decât cea din care fac parte, dar dacă mă duc acolo mi se închide uşa în nas şi se închide cu cheia. Nu mă lasă pentru că eu înregistrez, eu vorbesc oamenilor despre ce se întîmplă în acele comisii, eu sunt un pericol pentru ei. Dl Simonis nu va fi pedepsit nici pentru limbaj injurios, nici pentru ameninţări. Regulamentul, el îl aplică discreţionar, doar neafiliaţilor, independenţilor. Deşi regulamentul menţionează că poţi forma grup parlamentar la Senat cu 7 senatori şi la Cameră cu 11 deputaţi ce au intrat în Parlament pe aceeaşi listă, a fost schimbat de către dl Ciolacu şi nu se mai permite aşa ceva pentru că un grup parlamentar ar avea oameni prezenţi în secţiile de votare la următoarele alegeri. Deşi nu-l agreez, partidul dlui Ludovic Orban se judecă acum în instanţă pe această speţă, el are vreo 20 de parlamentari. Comportamentul d-lui Simonis este unul dictatorial. Azi şedinţa a fost ilegal prezidată de dânsul”, a spus, printre altele, în cadrul emisiunii, Diana Şoşoacă.
În replică, Simonis a spus: „Condamn comportamentul agresiv al oricărui parlamentar. Dacă s-a întâmplat să-mi sară şi mie ţandăra, am regretat de fiecare dată. Cu timpul şi cu vârsta probabil că o să reuşesc să mă stăpânesc şi cenzurez mai bine. Mi-am cerut scuze de fiecare dată când au fost astfel de situaţii, nu sunt un tip agresiv, sunt un om echilibrat. Reacţiile mele au fost pe un fond în care 40 de minute am fost jignit, tras microfonul, rupte hârtii, dna Şoşoacă vota în locul meu (…)”.