Klaus Iohannis scrie Parlamentului să ia act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Raul Hellvig şi să declare vacantă această funcţie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, referitoare la retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a lui Eduard Hellvig.

„Domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii a domnului Eduard Raul Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, arată şeful statului în scrisoare.

Eduard Hellvig a anunţat, luni, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.

Iohannis a anunţat că a luat act de retragerea lui Hellvig din funcţia de director al SRI şi a apreciat că mandatul acestuia a marcat „restaurarea credibilităţii şi modernizarea consistentă” a Serviciului. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare