Timiş: Două persoane surprinse de vremea nefavorabilă într-o barcă pe Dunăre, salvate de poliţiştii de frontieră

Două persoane – un bărbat şi o femeie însărcinată – surprinse de vremea nefavorabilă într-o ambarcaţiune pe Dunăre, în zona Moldova Veche, au fost salvate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de poliţiştii de frontieră, informează IGPF Timiş.

Potrivit sursei citate, vineri seară, în jurul orei 23,30 la dispeceratul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche a fost primită o informare de la lucrătorii Poliţiei oraşului Moldova Nouă, conform căreia, prin intermediul serviciului naţional de urgenţă 112, s-a semnalat dispariţia unei ambarcaţii cu două persoane.

Din cauza condiţiilor meteo extreme, vânt puternic şi valuri mari, intervenţia poliţiştilor cu ambarcaţiunea din dotare a fost dificilă, însă aceştia au reuşit să identifice ambarcaţiunea, care era eşuată în apropierea malului Ostrovului Moldova Veche.

Cele două persoane au fost preluate de poliţiştii de frontieră, fiind transportate în siguranţă la malul fluviului. Femeia a spus că este însărcinată şi a primit îngrijiri de specialitate din partea unui echipaj mobil din cadrul Spitalului Orăşenesc Moldova-Nouă, fiind transportată la spital pentru investigaţii, precizează IGPF Timiş.

Cele două persoane sunt în siguranţă, în afara oricărui pericol.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare