După data de 1 iulie 2023, în conformitate cu noul Contract-cadru1 şi cu Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ2, femeile însărcinate beneficiază atât de serviciile medicale decontate de CNAS până la data respectivă, cât şi de servicii noi.
Astfel, pe paliere de asistenţă medicală, femeile însărcinate beneficiază de următoarele servicii specifice decontate:
1. În asistenţa medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Astfel, femeia gravidă este luată în evidenţă de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii şi, în cazul în care sarcina evoluează normal, fără complicaţii, din luna a treia până în luna a şaptea se efectuează lunar câte o consultaţie de supraveghere. Din luna a şaptea până în luna a noua aceste consultaţii sunt bilunare. De asemenea, medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluţia lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate şi o lună mai târziu.
În cadrul supravegherii gravidei medicul de familie promovează alimentaţia sugarului exclusiv cu lapte matern, în primele şase luni de viaţă, precum şi continuarea alimentaţiei la sân pentru încă minim alte şase luni. Tot el recomandă gravidei să efectueze mai multe testări, printre care se numără şi cele pentru depistarea HIV, a hepatitelor cronice B şi C şi a sifilisului.
Odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidenţă gravida şi poate elibera o adeverinţă prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include şi depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinţei respective către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul declanşării contracţiilor într-o situaţie în care pacienta nu are acces imediat la alte paliere de asistenţă medicală (spre exemplu, aceasta se află într-o zonă izolată), medicul de familie poate supraveghea travaliul şi naşterea precipitată, atât la locul solicitării cât şi la cabinet, chiar şi în afara programului de lucru declarat în contractul cu casa de asigurări de sănătate, până la sosirea echipajului de urgenţă, după caz.
2. În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar şi fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize şi investigaţii sau internarea în spital.
Totodată, dacă medicul respectiv are şi o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua şi ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucenţă nucală şi ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).
3. În unităţile sanitare cu paturi care au în componenţă structuri (secţie, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiţia ca unitatea să aibă laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate.
În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligaţia să efectueze consultaţii de specialitate şi următoarele analize/investigaţii: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin ABO şi Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment), VDRL sau RPR, testare HIV, evaluarea infecţiilor cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, citomegalovirus, hepatită B şi C), secreţie vaginală, examen Babeş-Papanicolau sau test de toleranţă la glucoză per os +/- hemoglobină glicată, biometrie fetală, detecţia streptococului de grup B, precum şi ecografie de confirmare, viabilitate şi datare a sarcinii. Menţionăm că unele din analize nu pot fi efectuate decât în anumite perioade ale sarcinii3. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică.
Între săptămâna a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda şi concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale.
Tot în internare de zi se efectuează şi supravegherea sarcinilor cu risc crescut, astfel:
– pentru edemul gestaţional, serviciile obligatorii sunt: consultaţie de specialitate, hemoleucogramă completă, creatinină serică, acid uric seric, TGP, TGO, examen complet de urină (sumar + sediment), dozare proteine urinare, proteine totale serice, ecografie obstetricală şi ginecologică;
– pentru hiperemeza gravidică uşoară, serviciile obligatorii sunt: consultaţie de specialitate, hemoleucogramă completă, sodiu seric, potasiu seric, examen complet de urină (sumar + sediment), uree serică, acid uric seric, creatinină serică, ecografie obstetricală şi ginecologică;
– pentru evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III de sarcină, serviciile obligatorii sunt: consultaţie de specialitate, cardiotocografie, ecografie obstetricală şi ginecologică;
– pentru monitorizarea gravidei cu tulburări de coagulare/trombofilii ereditare şi dobândite, serviciile obligatorii sunt: consultaţii de specialitate, antitrombină III, proteină C, proteină S, dozarea hemocisteinei serice, control hemocisteină serică, factor V Leyden, anticoagulant lupic screening şi confirmare, ecografie obstetricală şi ginecologică.
De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate şi servicii de amniocenteză (trim. II de sarcină), cordonocenteză (trim. II de sarcină), respectiv biopsie de vilozităţi coriale (trim. I de sarcină), numai de medicii obstetriceni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală. Biopsia de vilozităţi coriale şi amniocenteza se efectuează pentru cazuri cu anomalii majore confirmate imagistic anterior procedurii, în caz de patologie genetică în familie cu risc de transmitere la descendenţi (la recomandarea medicului genetician) sau în caz de risc de aneuploidii mai mare de 1/250 în urma screening-ului genetic prenatal: test combinat (markeri ecografici şi dublu test sau triplu test). Cordonocenteza se efectuează pentru cazuri cu indicaţie în scop diagnostic sau terapeutic. Toate cele trei servicii includ şi testarea genetică a probelor prelevate, prin una din următoarele tehnici: citogenetică, FISH, MLPA, QF-PCR.
Naşterea propriu-zisă este considerată un serviciu de urgenţă care se efectuează în regim de spitalizare continuă în structurile specializate în obstetrică-ginecologie/neonatologie.
Tot în regim de spitalizare continuă se pot efectua şi serviciile de spitalizare de zi, dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicaţii sau comorbidităţi, sângerare majoră şi necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat şi proceduri invazive majore asociate.
4. La laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua următoarele analize medicale specifice chiar şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin şi Rh, testare HIV, timpul Quick şi INR, APTT, fibrinogenemie, proteine serice totale, feritină serică, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, bilirubină totală şi directă, glicemie, TGP, TGO, Gama GT, fosfatază alcalină, sodiu, potasiu, magneziu, calciu total şi ionic seric, examen complet de urină, dozare proteine urinare, albumina serică, HBA1c, TSH, FT4, AgHBs, VDRL sau RPR, proteina C reactivă, anticorpi anti HCV, urocultură, exudat faringian, examen Babeş-Papanicolau, examen microscopic nativ şi colorat din secreţii vaginale. Medicul specialist mai poate recomanda şi efectuarea de examene din secreţii vaginale sau din tampon rectal (portaj Streptococcus agalactiae, prin metode de cultivare).
„Începând cu 1 iulie 2023, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil. Prin aceste noi reglementări dorim să încurajăm şi să facilităm supravegherea medicală în perioada gravidităţii” – a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.