MAE realizează demersurile necesare pentru evacuarea unui număr de patru cetățeni români din Republica Niger 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în contextul deteriorării situației de securitate din Republica Niger, reprezentanții Ambasadei României la Alger, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară în relația cu Republica Niger, au întreprins demersuri urgente pentru identificarea cetățenilor români aflați pe teritoriul acestui stat. Astfel, la acest moment, în evidența Ambasadei României la Alger sunt patru cetățeni români care și-au anunțat prezența pe teritoriul Republicii Niger și care au solicitat sprijin în vederea evacuării. Misiunea diplomatică este în contact permanent cu cetățenii români și, cu sprijinul Ambasadei României la Paris, au fost obținute asigurări că cei patru cetățeni români vor fi preluați și transportați la Paris, în cursul acestei zile, cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autoritățile franceze.

De asemenea, sunt în curs de realizare și alte demersuri diplomatico-consulare pentru identificarea unor soluții de transport alternative.

Totodată, MAE precizează că, potrivit datelor disponibile la nivelul Ambasadei României la Alger, pe teritoriul Republicii Niger se află, la acest moment, alți douăzeci de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor EUCAP Sahel Niger (Misiunea de Consolidare a Capacităților Uniunii Europene Sahel Niger) și EUMPM Niger (Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger). Procedurile de evacuare ale cetățenilor români încadrați la cele două misiuni menționate anterior sunt gestionate de fiecare misiune în parte.

 În acest context, MAE informează că pentru Republica Niger a fost emis un avertisment de călătorie “Există factori confirmaţi de risc – evitaţi călătoriile!” (https://www.mae.ro/travel-alerts/2912). MAE recomandă ferm tuturor cetățenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

 MAE precizează că  Ambasada României la Alger urmărește cu atenție evoluția situației de securitate din Republica Niger, menține legătura atât cu cetățenii români care au solicitat sprijin, cât și cu reprezentanții celorlalte state membre UE, acordând asistența consulară necesară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Alger: +213 23 48 55 85, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice la Alger: +213 79 2016940.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare