Apariție surpriză la emisiunea „Culisele statului paralel” de la postul tv Realitatea Plus: tandemul Diana Şoşoacă – Eugen Teodorovici

Jurnalista Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele statului paralel” de la postul tv Realitatea Plus a prezentat, în emisiunea de duminică seara, ceea ce a spus că ar putea fi un viitor tandem, senatorul Diana Şoşoacă, preşedintele partidului SOS România, şi fostul ministru Eugen Teodorovici, cei doi fiind prezenţi în platou alături de alţi invitaţi.

„Cumva eu v-am făcut cunoştinţă”, a spus zâmbind Anca Alexandrescu, Teodorovici menţionând: „să fie într-un ceas bun”.

Fostul ministru a evitat să răspundă la întrebarea moderatorului, dacă va candida în tandem cu senatorul independent la alegerile de anul viitor, în formula Şoşoacă preşedinte – Teodorovici premier, arătând că probabil îl leagă de Diana Şoşoacă terminologia din nume – Iovanovici, respectiv Teodorovici.

„Suntem doi vici”, a spus amuzată Diana Şoşoacă, aceasta apărând la început cu o botniţă pe gură, ca protest faţă de ceea ce a numit încercarea CNA de a impune cenzura în media din România.

„Probabil că mulţi vor face fel de fel de scenarii, eu apreciez faptul că dna Şoşoacă m-a invitat la această emisiune ca şi coleg al echipei sale, mă bucur foarte mult, mă simt onorat”, a spus Teodorovici. „Este cel mai bun specialist în finanţe, hai să fim serioşi”, a intervenit senatorul, cu referire la fostul ministru. „Voi merge cu mare drag şi la Şcoala de vară pe care partidul SOS românia o va organiza, de pe 9 august, la Rânca”, a completat Eugen Teodorovici, Şoşoacă mulţumindu-i pentru confirmarea prezenţei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare