Filmul lui Tudor Giurgiu despre confruntarea sângeroasă dintre Armată și MAI din decembrie 1989, de la Sibiu, premiat Sarajevo Film Festival

Filmul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, a primit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la festivalul Sarajevo Film Festival, informează un comunicat de presă, scrie r3media.ro.

Premiul constă în sprijin pentru distribuția filmului în peste 3000 de cinematografe din toată lumea și popularizarea acestuia printre spectatori, relatează sursa citată.

Filmul este bazat pe întâmplările din decembrie 1989 de la Sibiu, acolo unde Armata și forțele Ministerului de Interne (Miliție și Securitate) au fost angajate într-un conflict sângeros.

Unitatea Militară de la Sibiu i-a considerat „teroriști” pe lucrătorii MAI și i-a ținut ostatici într-un bazin de înot dezafectat, iar pe unii i-a împușcat în timp ce încercau să se refugieze chiar în sediul unității comandate de colonelul Aurel Dragomir.

Filmul va intra în cinematografele din România în 6 octombrie, iar începând cu 25 august echipa filmului va fi prezentă la o serie de avanpremiere în peste 40 de orașe din țară, la Alba Iulia, Odorheiul Secuiesc, Sibiu, Buzău sau Brăila.

Regizorul Tudor Giurgiu, producătoarea Oana Bujgoi Giurgiu, scenarista Cecilia Ștefănescu și actorii Alex Calangiu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo și Ionuț Caras au participat la Festivalul de la Sarajevo, unde Libertate a avut parte de mai multe proiecții și întâlniri cu publicul și cu presa. Publicația internațională Cineuropa, citată în comunicat, scrie: „Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor”.

Din distribuția filmului mai fac parte Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Mirela Oprișor, Leonid Doni sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

„Libertate” a avut premiera națională la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a câștigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc din program.

Festivalul de Film de la Sarajevo este cel mai important și cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est. A fost fondat în 1995, în timpul asediului orașului Sarajevo din timpul războiului bosniac.

Tudor Giurgiu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și producători români. A regizat filme precum Legături bolnăvicioase (2006), Despre oameni și melci (2012), De ce eu? (2015) sau Parking (2019). Este fondatorul casei de producție Libra Films și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare