Uniunea Salvați România dezaprobă modul în care au fost numiți de către Parlament pentru funcțiile de judecător al Curții Constituționale Gheorghe Stan și Cristian Deliorga. Uniunea spune că cei doi au fost numiți prin „sfidarea totală a Opoziției și a Parlamentului și, mai ales, cu încălcarea legii”.
„USR rămâne consecventă, susținem de doi ani și jumătate ideea că trebuie numiți la Curtea Constituțională profesioniști ai Dreptului și care nu fac parte din partide politice, pentru că, altfel, rămânem în aceeași paradigmă în care CCR tinde să devină un actor politic, în loc să fie un arbitru al funcționării societății și al respectării Constituției”, a declarat Dan Barna, președintele USR.
Uniunea mai spune că, „în ciuda importanței deosebite a numirilor făcute marți de cele două Camere, coaliția PSD-ALDE a refuzat parlamentarilor dreptul de a-și exercita votul în deplină cunoștință de cauză, făcând un zid de apărare în jurul celor doi candidați propuși de PSD, procurorul Gheorghe Stan și judecătorul Cristian Deliorga”.