Mihail Neamţu: Societatea românească „importă” din Occident doar ce este rău, formele fără fond, iar nu lucrurile bune și serioase; comportamente sexuale bizare devin astăzi norme aplaudate la scenă deschisă, iar perversitatea diversității a devenit noul canon literar-estetic al Stângii radicale

Scriitorul și cunoscutul comentator Mihail Neamţu a comentat, pe pagina sa oficială de facebook, ultimele nenorociri care au zguduit țara noastră: de la accidentul de la 2 Mai, la promovarea „comportamentelor sexuale bizare”, scrie r3media.ro.

„Tineri drogați la volan ucid copii nevinovați. Adolescenți dependenți de alcool și pornografie. Tați abuzivi și mame degenerate. O lume dincolo de bine și de rău.

Comportamente sexuale bizare devin astăzi norme aplaudate la scenă deschisă iar perversitatea diversității a devenit noul canon literar-estetic al Stângii radicale.

E penibil, ni se spune, să mai îngenunchezi, să te rogi, să te închini într-o biserică. Nu-s deloc ciudate, în schimb, discuțiile despre masturbarea la doar patru anișori și nici apucăturile orgiastice care fac din oamenii raționali niște patrupede behăitoare.

După câțiva ani de îndoctrinare la școala progresismului, inima omului nu mai poate distinge urâtul de frumos, adevărul de minciună sau binele de rău.

Dispare și diferența dintre lucrurile cu adevărat importante și problemele triviale: mofturi, răzgâieli, prostii.

Nesocotim eroii, umilim dascălii, vandalizăm statuile, ardem steagul național (și arborăm drapelul sexual), batjocorim soldații, hulim polițiștii, denigrăm slujitorii altarelor, însă vrem să impunem copiilor educația sexuală încă din primii ani de grădiniță… Și dăi, și luptă…

Copiem din Occident formele fără fond, iar nu lucrurile bune și serioase. Mimetismul pseudocultural și maimuțăreala artistică iau locul atitudinii curajoase, individualismului creator sau gândirii libere.

Rezultatul? Moartea bunului simț. Sfârșitul cumințeniei. Suflete care doar se agită precum niște frunze uscate, bătute de vânt”, a scris Neamțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare