Guvernul Marcel Ciolacu a obținut „zero” promisiuni, acorduri sau măcar mențiuni din partea omologilor ucraineni, în urma vizitei premierului Șmîhal la București, arată o analiză LARICS, conform r3media.ro.
Deși Marcel Ciolacu a vorbit despre protejarea fermierilor români sau despre apărarea drepturilor românilor din Ucraina, în realitate, Guvernul de la București nu a obținut nici măcar o promisiune din partea omologilor ucraineni, darămite ceva concret, arată Matei Blănaru în analiza citată.
„Câte dintre aceste teme s-au concretizat în vreun acord semnat de Ucraina cu România? ZERO.
Pe câte dintre aceste teme a fost măcar vreo promisiune verbală a prim-ministrului Ucrainei? ZERO.
Câte dintre aceste teme au fost măcar menționate verbal de prim-ministrul ucrainean? Din nou, ZERO.
În afară de fluturarea unei promisiuni foarte vagi în privința oportunităților pe care le vor avea oamenii de afaceri români la reconstrucția Ucrainei, prim-ministrul Ucrainei nu a abordat nici măcar una dintre temele importante pentru România.”, scrie LARICS.
Mai rău, autorul arată că ucrainenii cunosc temele sensibile pentru România, dar aleg să le ignore.
„Acum nu este cazul să ne închipuim în mod naiv că Ucraina nu înțelege ce vrea România și nu înțelege că aceste teme sunt foarte importante pentru noi. Ba înțelege și știe foarte bine, doar că mulți politicieni de la Kiev sunt încă sub înrâurirea mentalității imperialiste sovietice și nu înțeleg acordarea de drepturi minoritarilor români sau negocierea de pe poziții de respect reciproc cu România (nici cu alte state). Drept dovadă că și Kievul știe foarte bine despre aceste teme importante pentru România, dar le ignoră pur și simplu, iată o analiză a unui expert ucrainean de la începutul acestui an, care enumera chiar aceste teme importante în relația bilaterală România-Ucraina.
Așadar, la modul concret, România nu a obținut absolut nimic din această întâlnire, iar Ucraina a obținut tot ce și-a dorit. Nu discutăm acum faptul că, din ceea ce s-a făcut public prin cele 3 acorduri semnate, este foarte bine că Ucraina a primit acestea, erau chiar foarte necesare și binevenite, ci acum discutăm despre faptul că pe temele legitime importante pentru noi nu s-a semnat absolut nimic. Mai mult, nici nu au fost măcar amintite de prim-ministrul ucrainean, oficialii ucraineni uneori mai făcând în trecut câte o promisiune în acest sens, de care însă nu s-au ținut niciodată. De această dată nu avem nici măcar o umbră de respect reciproc, nici măcar o urmă de promisiune”, menționează analistul LARICS.
Mai rău, Guvernul de la București și-a arătat slugărnicia până în cele mai mici detalii. În comunicarea oficială a executivului condus de Marcel Ciolacu s-a folosit denumirea ucraineană a unei localități de graniță, deși aceasta are un nume românesc și o populație în proporție de 97% română. La fel, cei de la Guvern au preferat să-i scrie numele premierului de la Kiev în grafia engleză (Shmyhal) și nu cea română, corectă: Șmîhal.
„Pe tot parcursul comunicatelor, premergătoare și ulterioare, reprezentanții României și ai mass media române, cu unele dificultăți de pronunție lesne de înțeles, atunci când au vorbit despre deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei dintre România și Ucraina s-au străduit să denumească localitatea din Ucraina de la frontiera cu România drept Bila Tserkva.
Dar oare nimeni nu a putut să le spună că localitatea aceasta din Ucraina are și un nume românesc pe care îl puteau folosi în comunicatele lor, și anume Biserica Albă?
Oare nimeni nu putea să țină cont de faptul că peste 97% dintre locuitorii acelei localități Biserica Albă din Ucraina sunt români, conform recensământului din 2001, și să le numească localitatea în limba lor și a noastră, în limba română?
Oare cum s-ar simți acei 97% români din localitatea Biserica Albă din Ucraina, văzând că cei din țara de la care ei speră la ajutor ca să mai poată vorbi limba română, chiar cei din România îi spun localității lor pe numele ucrainean, nu pe cel românesc?
Ei nu vor mai avea în curând educație în limba română, iar noi, în România le ucrainizăm și noi numele localității lor?
Nu credem că se putea găsi un mod mai potrivit și mai dramatic care să exemplifice felul în care este tratată și privită minoritatea românească din Ucraina chiar de către unii din România.
Probabil că, speriați să nu fie catalogați drept revanșarzi, unii au ales numele ucrainean al localității, dar oare nimeni nu le-a spus că nu este absolut nimic revanșard în a-ți vorbi propria limbă atât în țară, cât și în străinătate, ci dimpotrivă, este o dovadă de demnitate?
Bila Tserkva în loc de Biserica Albă poate că sintetizează în doar două cuvinte politica, strategia și atitudinea unei mari părți din mass media și dintre reprezentanții României chiar față de societatea românească, atât cea din țară, cât și cea din afară. Dar toate acestea trebuie neapărat să se schimbe, pentru că altfel reprezintă și „promisiunea” pentru un viitor la fel”, concluzionează LARICS.
