Programul Rabla Local nu a avut succesul sperat de autorități. Ministrul Mediului: “Aveam așteptări un pic mai mari”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a admis că cei 12.000 de aplicanți la nivel național nu satisfac așteptările Guvernului.

 

Solicitanții Rabla Local se mai pot înscrie până pe 31 august pentru a primi un stimulent de casare în valoare de 3000 de lei, din care 600 sunt asigurați de bugetele locale, iar 2400 de Administrația Fondului pentru Mediu. În acest program s-au înscris 500 de primării din toată țara.

“Ultima dată când am vazurt erau 12.000 de aplicanți. Aveam așteptări un pic mai mari, va trebui să regândim schema, să vedem dacă apetitul redus vine de la condiții sau de la valoarea vocuherului. Dar și 12.000 de rable scoase sunt binevenite”, a declarat ministrul Mediului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare