Primarul Comunei Cetatea de Baltă, Constantin Comandaru, investiție pentru modernizarea instituțiilor, în valoare de 1.12 milioane lei

Primarul Comunei Cetatea de Baltă, Constantin Comandaru, a anunțat o investiție pentru modernizarea instituțiilor care deservesc cetățenii în valoare de 1.12 milioane lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Comuna Cetatea de Baltă continuă accesarea programelor de finanţare externă în scopul modernizării instituţiilor care deservesc cetăţenii, scopul fiind acela de asigurare a unui nivel de civilizaţie şi confort cât mai ridicat. În această linie se înscrie şi ultimul contract pe care l-am semnat la Ministerul Educaţiei, a cărui valoare totală este de peste 1,12 milioane lei (respectiv peste 227.000 euro) prin PNRR.

Sumele sunt destinate dotării cu mobilier, materiale didactice de calitate şi, mai ales, echipării unor laboratoare de practică, informatică, sau dotării cu calculatoare de ultimă generaţie a Şcolii Gimnaziale “Ştefan cel Mare” din Cetatea de Baltă.”, transmite Constantin Comandaru, primar PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Cel mai mare câştig pe care îl văd ca primar pentru şcoala noastră este atragerea elevilor, oferirea unor standarde identice cu cele din şcolile de oraş, tocmai pentru a da acestora şanse egale la învăţământul liceal şi la cel superior.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare