Senatorul Diana Şoşoacă, primită cu flori de pompieri, la sediul IGSU; „Nu aveţi niciun drept, dle Arafat, să daţi în aceşti oameni, care-şi riscă mereu vieţile”, a transmis liderul SOS România

Pagina de Facebook a senatorului de Iași Diana Șoșoacă, președintele partidului S.O.S. România, anunță astăzi că, în urma audiențelor sale la Parchetul Militar, Parchetul General, Electrica, IGSU, și a presiunii exercitate pe Guvern, procurorul a chemat o societate abilitată pentru transvazarea (transferarea) GPL din prima cisternă care s-a încheiat în jurul orei 13:30, iar acum se acționează pe a doua cisternă, scrie bzi.ro.

Tot în urma intervențiilor Dianei Șoșoacă, s-a permis Electrica să intervină pentru a reda curentul unei mari părți din Crevedia, păstrându-se securizat perimetrul periculos, iar pompierii vor aduce apă la animal, lucru cerut doar de senator, deși primarul avea această obligație.

Totodată, ca urmare a acțiunii președintelui S.O.S. România, Guvernul a făcut ședința pentru eliberarea de sume din fondul de rezervă, iar primăria Crevedia și-a făcut comitet de situații de urgență, se mai arată pe pagina de facebook a senatorului de Iași.

„Presiunea poporului, a mass media și a unicului senator, concertate la unison, au făcut că sistemul să se miște și să acționeze! Poporul a pus presiune pe instituții împreună cu unicul parlamentar implicat de la început! Unirea face puterea! Poporul unit nu poate fi învins!”, se mai arată în mesajul lui Şoşoacă.

Senatorul Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a fost la sediul IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) unde a primit un buchet de flori și a depus în mod oficial mai multe întrebări legate de situația de la Crevedia.

Diana Șoșoacă a anunțat, după vizita de la IGSU, că nu există nici o victimă printre pompieri și a spus că va rezolva chiar ea în Parlament problema din legislație că pompierii nu au asigurare de viață. Președintele S.O.S. România le-a mulțumit pompierilor pentru felul în care au primit-o: ”Cred că acest buchet de flori din partea pompierilor înseamnă enorm de mult, o să îl mențin ca amintire. Sunt alături de ei pentru că, din ceea ce am observat, se încearcă să se dea vina pe pompieri. Vă spun un singur lucru: nu voi permite niciodată să dați în acești oameni care își sacrifică viața. Nu aveți nici un drept, domnule Raed Arafat, să acționați împotriva lor”, a sărit Diana Șoșoacă în apărarea pompierilor.

Președintele S.O.S. România a mai anunțat că în urma solicitării sale, pompierii trimit acum apă pentru animale în Crevedia și a atras atenția că pompierii au explicată că dacă primarul de acolo făcea solicitarea, ar fi trimis imediat.

”În urma intervențiilor mele, astăzi se va lucra pentru repornirea curentului la Crevedia, se rezolvă transvazarea din cisterna cu probleme și se trimite apă pentru animale. Astfel am demonstrat ceea ce ar trebui să facă toți parlamentarii, le-am arătat care sunt atribuțiile și obligațiile lor. Toți cei 465 trebuia să fiți alături de mine la Crevedia. Unde sunteți cei 10 parlamentari de Dâmbovița care trebuia să fiți la Crevedia?”, a mai declarat președintele S.O.S. România.

Diana Șoșoacă a mai spus că sâmbătă încep să ajungă tirurile de ajutoare adunate de S.O.S. România, pe care speră să i se permită să le depoziteze la biserica nouă din Crevedia.

”Sunt mulți care demisionează din S.O.S. România când văd că aici e de muncă și nu li se promit funcții”, a observat Diana Șoșoacă, ea îndemnându-i pe cei care nu vor să muncească să demisioneze.

În final, Diana Șoșoacă a anunțat că după vizita la IGSU se duce la Raed Arafat și i-a cerut acestuia să nu fugă pentru că vine doar să îi ceară demisia!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare