Natalia Intotero, ministrul Familiei a participat, alături de peste 3.500 de tineri, la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), care anul acesta se desfășoară la Timișoara.
- ”Iisus a chemat la Sine pe copilași și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.”
Începutul anului bisericesc a marcat și startul celei de-a opta ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), care anul acesta se desfășoară la Timișoara. „Voi sunteți prietenii mei” (Ioan, 15, 14) este tema acestui eveniment al bucuriei, prieteniei și al întăririi relațiilor interortodoxe.
Am participat cu bucurie, alături de peste 3.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, la deschiderea oficială a acestui minunat eveniment. Timp de 4 zile, cei prezenți vor participa la peste 40 de ateliere educative, conferințe, expoziții și workshop-uri.
Dragi tineri ortodocși,
Vă doresc zile senine împreună! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”, a scris Natalia Intotero.