Polițele Euroins vor fi prelungite cu încă 3 luni, adică până pe 8 decembrie. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de compania falimentară și, potrivit premierului, dacă s-ar păstra termenul actual de expirare, un segment uriaș din parcul auto ar putea să rămană fără acoperire RCA, anunță Știrile TVR.
Toate contractele de asigurare emise de Euroins ar expira automat pe 8 septembrie.
Brokerii au trimis, la începutul săptămânii, o adresă către Guvern în care avertizau că, fără o decizie de prelungire prin ordonanță de urgență a polițelor Euroins, se vor bloca sistemele operaționale și va crește brusc numărul mașinilor din trafic neasigurate.