Gruparea „Honor et Patria” boicotează meciul Naționalei cu echipa unei entități separatiste nerecunoscute de statul român: Pentru Romania, Kosovo este parte integrantă a Serbiei iar acest meci „internațional” nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată

Grupul patriotic Honor et Patria a anunțat pe pagina sa publică, potrivit activenews.ro:

„Respectând decizia luată la începutul campaniei de calificare, de a boicota cele două meciuri cu așa zisa „națională” kosovară, marți nu vom fi prezenți pe stadion.

Dorim însă să facem un apel la spectatorii care vor intra totuși pe stadion: susțineți grupurile ce vor fi prezente în peluză, în afirmarea adevărului, chiar dacă acesta nu convine mafiei UEFA: pentru Romania, Kosovo este parte integrantă a Serbiei iar acest meci „internațional” nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată.”

Gruparea a mai transmis că la meciul precedent a sărbătorit 20 de ani de existență:

„Pe 6 septembrie 2003, pe stadionul Astra din Ploiești, își facea apariția, pentru prima dată, steagul de gard „Honor et Patria”.

20 ani mai târziu, am marcat acest moment printr-o coregrafie de mari dimensiuni, trasată și vopsită de mână și afișată cu sprijinul celorlalte grupuri din peluză – le mulțumim pe această cale.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare