Autorităţile din Magadascar au admis cererea de extrădare a fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, condamnat pentru fapte de corupţie la nouă ani de închisoare. Anunţul a fost făcut marţi de ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall, care a precizat şi că autorităţile de la Bucureşti îl vor aduce pe Mazăre în ţară sub escortă.
- „Ministerul Justiţiei a fost sesizat şi informat oficial astăzi, 14 mai, ora 17,19, de către Biroul Naţional Interpol că procedura de extrădare a lui Ştefan Radu Mazăre a fost admisă de către autorităţile din Republica Madagascar.
Din acest moment sunt puse în aplicare, în regim de urgenţă, dispoziţiile privind preluarea din Republica Madagascar a lui Radu Ştefan Mazăre sub escortă de către autorităţile competente din România. Prin această decizie a autorităţilor din Madagascar, Ministerul Justiţiei din România şi-a îndeplinit atribuţiile şi responsabilităţile legale cu responsabilitate şi cu profesionalism„, a declarat Ana Birchall, la Ministerul Justiţiei.
Radu Mazăre a fost ridicat săptămâna trecută de autorităţile din Madagascar, fiind ţinut în custodie ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.
Fostul primar se află în Madagascar de mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.