Guvernul a aprobat marţi, în şedinţă, o Ordonanţă de Urgenţă prin care sunt eliminate o serie de inechităţi fiscale şi sunt adoptate o serie de măsuri de care vor beneficia aproape un milion de români.
„Prin acest proiect acordăm facilitatea persoanelor care au obţinut în perioada 2015-2017 venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe ţară sau venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe economie să nu plătească decât opţional asigurări sociale de sănătate.
- Practic, extindem facilitatea aplicată cu 1 ianuarie 2018 şi prevăzută în Codul Fiscal pentru această ca categorie de contribuabili, anulând obligativitatea de plată a contribuţiei de asigurări de sănătate.
Astfel, vom elimina inechităţi pentru aproximativ 600.000 de români. (…) În acelaşi timp, prelungim termenul de acordare a bonificaţiilor pentru persoanele care plătesc anticipat contribuţiile de asigurări sociale de sănătate aferente perioadei 2014-2017. Termenul de plată este de 120 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, iar cei care plătesc în 60 de zile vor beneficia de o reducere de 10%. Este o măsură de care vor beneficia aproximativ un milion de români”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.
O altă măsură introdusă în actul normativ vine în sprijinul comunităţilor locale, care vor avea posibilitatea reautorizării tragerilor din împrumuturile acordate din venituri din privatizare. „Vom continua astfel să asigurăm finanţarea proiectelor de investiţii prioritare pentru cetăţeni, respectiv educaţie, sănătate, apă, canalizare, energie termică şi electrică, infrastructură de transport, salubrizare, cultură, sport şi tineret, locuinţe”, a adăugat premierul.
La finalul şedinţei, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că Guvernul României a decis acordarea de facilităţi fiscale şi a modificat în acest sens Codul fiscal.
„Astfel, persoanele fizice pentru care baza de calcul a contribuţiei pentru sănătate a fost rotunjită la nivelul unui sau, după caz, a 12 salarii de bază minime brute vor beneficia de anularea contribuţiei la sănătate şi a penalităţilor aferente perioadei 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017. De această măsură vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada respectivă, adică 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, cu excepţia celor care au optat pentru plata contribuţiei conform OUG 41/2015″, a precizat Teodorovici, într-o conferinţă de presă.
Pentru cei care au plătit aceste contribuţii în urma primirii deciziilor de impunere de la ANAF, a precizat ministrul, aceste sume se pot recupera în baza unei solicitări care poate fi transmisă fie prin spaţiul virtual pe care persoanele respective îl au deschis un astfel de spaţiu virtual sau printr-o cerere scrisă pentru cei care nu au un astfel de mijloc modern de comunicare.