„Am urmărit activitatea unor partide declarate suveraniste, patriotice etc. de la Tebea, unde s-a comemorat eroul națiunii române, Avram Iancu. Principala lor preocupare a fost propaganda politică, nici măcar națională, care mai de care lăudându-se cu potențialele procente pe care le vor lua la anul în alegeri. Despre Avram Iancu și mai ales despre înțelegerea luptei sale, mai nimic, dimpotrivă, după cum veti vedea. Însemnele de partid și trăiască „liderul” de partid au fost deasupra efigiei Craisorului Muntilor”, a scris, pe Facebook, liderul formaţiunii politice Mişcarea Naţională, Mihai Tîrnoveanu.
„În fața mormântului lui sfânt este o impietate și o blasfemie să se strige alt nume, să se ridice alt steag, decât cel Tricolor Românesc, să se vorbească despre cât de mari vor fi ei în 2024, când ei sunt atât de mici în fața lui Iancu, când ei fac înțelegeri, bătând palma cu neamuri străine, ei, suveraniștii, patriotii unei imposturi fără de seamăn, care nici măcar oleacă de istorie nu știu. Simion a bifat un clip electoral „profi” plin de steaguri galbene de partid, în care Lavric spune că Avram Iancu înainte de moarte era nebun, blasfemie cruntă, iar Sosoacă a bifat o repetenție la istorie, dar și la politică, spunând că Revoluția de la 1848 era despre eliberarea de sub jugul Imperiului austro-ungar și că UDMR prin depunerea unei coroane de flori la mormântul Eroului nostru si-a cerut scuze în numele națiunii maghiare în fața lui Avram Iancu…s-au văzut la Valea Uzului si Băile Tușnad scuzele astea. Asemenea enormități mai rar mi-a fost dat să aud. La 1848 Imperiul Austro-ungar nici nu exista măcar, era Imperiul Austriac, împotriva căruia au și luptat revoluționarii unguri conduși de Kossuth, care voiau anexarea Transilvaniei la „țara ungureasca”. Cum aveau sa lupte ungurii împotriva propriului imperiu imaginat de Sosoacă la 1848? Transilvania era la acea vreme ocupată de austrieci. Ungurii aveau obiectivul de a o anexa la „țara ungureasca” și a maghiariza poporul român din Transilvania iar Avram Iancu obiectivul de a impune drepturile naționale ale românilor in fața Imperiul Austriac. În fața acestei situații conform intereselor și unei logici naționale, Avram Iancu s-a poziționat prin luptă armată împotriva revoluționarilor maghiari, refuzând în același timp orice compromis în fața Curții de la Viena. Imperiul Austro-ungar s-a format vreo 20 de ani mai târziu, austriecii preferând să-i ia „la guvernare” oficială și pe unguri pentru a-si întări pozitia geopolitică. Referitor la „nebunia” lui Avram Iancu din clipul electoral AUR facut chiar la mormântul lui Avram Iancu: Craisorul Munților nu a murit așa cum spun ăștia, teza asta cu „nebunia” semănând atât de mult cu cea aplicată lui Mihai Eminescu. Destinul întreg al celor doi mari români a fost atât de apropiat. Ei nu au fost înfrânți, ei nu au fost nebuni și nu au fost uitați. Avram Iancu s-a „retras” doar înainte de moarte pentru a cânta din când in când doine din fluier, în locul celor doinite cu sabia, având amar în sufletul său de român că Națiunea Sa nu este liberă. Aceasta a fost marea și cumplita sa tristețe.Teza nebuniei lui Avram Iancu a fost lansată de presa austriacă a vremii respective, fiind folosită pentru discreditarea eroului care s-a încăpățânat românește până la finalul vieții să nu cedeze idealul național în fața imperiului austriac, fiind hăituit, chiar și arestat la un moment dat, dar și „ofertat” în același timp, cu diverse funcții (pe care le-a refuzat) de oficialii Curții de la Viena. Nu a hălăduit „de nebun”, retragerea din prim plan, inclusiv peregrinările lui prin munți și sate, fiind parte a propriei strategii, perfect logice din toate punctele de vedere. Era conștient că el nu putea fi decât ori cu sabia în mână in fruntea unei oștiri, ori aflat în taină, cale de mijloc nu exista.Avram Iancu nu putea deveni un simplu slujbaș, un om oarecare cu o viață „călduță”. A considerat atunci, în acea perioadă de după revoluție, că sabia lui scoasă din nou din teacă ar fi atras asupra poporul român o și mai mare prigoană din partea Imperiului, punându-si astfel propriul neam într-un pericol de moarte, fapt ilustrat în modul cel mai clar cu putință în una dintre scrisorile sale. „Retragerea” lui în taină a fost un act calculat așadar, care i-a păstrat implicit, marea legendă nealterată. Cum aveai să-l vezi pe Iancu târguindu-se cu niște birocrați austrieci sau mergând zi de zi la un post imperial bine plătit? De neimaginat.
Varianta „nebuniei” lui a fost contrazisa atât de mărturiile unor contemporani, cât și de scrisorile sale perfect coerente, logice, către cei foarte apropiați. Iancu nu a fost abandonat de români, a fost primit cu mare căldură în fiecare casă de moț până la final, iar la moartea lui au fost prezenți mii de români ce l-au purtat pe ultimul drum pământean cu un impresionant sobor de preoți. Destinul său, la fel ca al lui Mihai Eminescu a fost unul atât de măreț încât doar prin simțirea adâncă a Duhului românesc se poate înțelege și doar arareori se poate explica. Dar cine să-l priceapă, clipurile și live-urile electorale? Oamenii care se cățără pe simboluri pentru a le dărâma, pentru a le duce în derizoriu prin urlete și inepții debitate? „Suveraniștii” care-l laudă pe Viktor Orban, cei care bat palma cu istoria evreilor materie obligatorie în licee, cei care se duc la Ambasada Rusiei mai des decât la biserică, cei care apar pe la televiziunile oficiale la fel de mult ca cei de la guvernare? Cine să priceapă destinul lui Iancu Avram, cei pentru care Crucea lui Iancu este un simplu obiect de recuzită într-o filmare?
Nu, Avram Iancu nu a murit nebun ci s-a dus la Ceruri ca bun român, un om de arme, un om politic în adevăratul sens al cuvântului, un român străbătut de nădejdea că Națiunea Sa își va putea croi în viitor drumul Dreptății, dovadă fiind chiar testamentul scris clar și coerent cu propria sa mână care nu a strâns niciodată o mână de străin sau trădător”, a scris Tîrnoveanu.
