Liderii Uniunii Europene nu protejează interesele UE, a declarat Istvan Nagy, ministrul ungar al agriculturii, duminică la radioul public, citat de agenţia MTI, transmite Agerpres.
„Suntem martorii acţiunii marelui capital multinaţional de a achiziţiona noi pieţe”, a spus el.
Comentând decizia guvernului ungar de a menţine şi extinde interdicţia asupra produselor cerealiere ucrainene, Nagy a declarat în interviu că Uniunea Europeană îi protejează pe „aşa-zişii fermieri ucraineni”, care sunt „de fapt companii şi investitori din SUA, Arabia Saudită şi Ţările de Jos”.
Ungaria a propus ca UE să creeze un fond de taxe de tranzit pentru a sprijini transportul terestru al cerealelor ucrainene, astfel încât să fie transportate în Africa şi Peninsula Arabică din Croaţia şi porturile libere nordice (ale Europei n.r.), a notat el.
Interdicţia UE a expirat pe 15 septembrie, iar Comisia Europeană a decis împotriva prelungirii ei, afirmând că măsurile luate în mai au eliminat distorsiunile pe pieţele din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, beneficiarii interdicţiei.
Contrar acestor afirmaţii, pieţele europene încă suferă de o saturare, a spus ministrul ungar. Între timp, a apărut decizia de a ridica interdicţia
în urma discuţiilor dintre preşedinta CE, Ursula von der Leyen, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în loc de consultări cu miniştrii ţărilor în cauză, a remarcat Istvan Nagy.
Decizia Ungariei de a extinde interdicţia la rapiţă, seminţe de floarea soarelui, făină, ulei de gătit, miere, ouă şi anumite cărnuri a fost „o decizie foarte curajoasă şi dură”, dat fiind că astfel de decizii nu sunt în mod normal în puterea statelor membre, a mai notat el. Slovacia şi Polonia s-au alăturat deciziei şi se aşteaptă să o facă şi România, în timp ce Bulgaria a refuzat, a adăugat el, citat de MTI.
sursa -AGERPRES