„Partidele pro-europene din arcul guvernamental sunt mai preocupate de anul electoral 2024, decât de succesul lui 2023. Sunt cuprinse de febra galbenă, nu doar metaforic, numită AUR. Liderilor le e teamă că partidul lui George Simion va lua mai multe voturi decât ambele la un loc. O greșeală imensă”, scrie jurnalistul Marius Ghilezan, într-un editorial în România Liberă.
„Când ai mecanismele puterii, nu ești preocupat de strâmbele opoziției. Te uiți la cauzele creșterii acesteia în sondaje, nu la efectele electorale!
De ce să fii preocupat de șirul lung de alegeri de anul viitor, când ai altceva mai bun de făcut, acum?
Știm din psihologia mulțimilor că memoria colectivă e de scurtă durată. Avantajul partidelor puterii e că pot schimba paradigma și alinia altfel soldații pe terenul de joc.
O lecție simplă de strategie politică pentru liderii înfricoșați din Palatul Victoria e să nu se mai uite atât de des la ce face adversarul, ci să fie concentrați pe “lucrul bine făcut.”
A-i stigmatiza pe inamici, făcuți extremiști de propagandă, îi întărește. Nimeni din Palatul Victoria nu știe că regula de bază a unei bune comunicări e să nu dai apă sacagiilor?
Nu există un loc mai predispus binelui, decât jilțul puterii, dar pentru a-l menține, sceptrul trebuie învârtoșat.
Am susținut la Gold Fm că partidele de la putere sunt nereformabile, fiindcă, vorba lui Gabriel Liiceanu, sunt încremenite-n proiect. Au și jucători buni, care nu sunt selecționați. Nu există mandate de senatori și deputați pe viață. Scoateți posturile de parlamentari la concurs. Considerați-le vacante!
Alianța de guvernare este condusă cu teamă și cu prejudecăți. Orice pasager situat în dreapta șoferului simte, când ceva e în neregulă cu cel care ține volanul. Preferă să coboare, decât să intre-n gard. Și urcă în alt vehicul. Simplu, ca “Bună ziua.”
Un om nesigur pe forțele sale face greșeli tactice. Un cârmaci debusolat caută formule de salvare. Nu critica valurile, stimabile, ci înfruntă marea cu dârzenie!
Nesiguranța conducătorilor alianței PSD-PNL mai derivă și din teama că miliția de la Bruxelles le suspendă carnetele de conducere.
Ciolacu și Ciucă, cei doi corăbieri ai fregatei puterii, sunt mai preocupați de mișcările mateloților, decât de ținerea corectă a sextantului guvernării.
Teama că cineva le râvnește pozițiile de comandă le întunecă rațiunea. Omul fricos n-are anticorpi. Din cărțile de management politic, rămase necitite prin bibliotecile de la subsol, se știe diferența dintre manager și lider. Dintre conducere eficientă și cea orientată spre obiectiv. Formele fără fond sunt bune doar la croiala perdelelor, nu la administrarea treburilor din organizații.
Se zice că atunci când strănută Ursula la Bruxelles, Marcel Ciolacu face gripă! Iar când Codruța scoate biciul, puternicii de la București își coboară pantalonii-n vine. Prea lunga aplecare spre modul cum ții corect tava te recomandă ca pe un bun servitor, nicidecum ca șef de sală!
Dacă ar ști că în comunicarea publică eficientă e acțiunea, nu reacțiunea, stilul activ, nu cel reactiv, liderii arcei guvernamentale ar fi mai stăpâni pe situație. Nu s-ar bâlbâi.
Marcel Ciolacu nu e un pianist de seamă. Știe doar să pună batista pe țambal, să ascundă tonurile false – în fel de fel de coțcării cu templele media – în loc să pună picioarele în apă rece și să ceară proiectul de constituire a unei frumoase povești de dezvoltare a țării.
A crede că cei 58 % dintre români pro-europeniști te votează negreșit, e un balsam de otrăvuri la piciorul cangrenat. Ideea nu e cum să-i ții treji pe ai tăi, ci cum să adormi vigilența dead-set-ului (acest termen nu e cunoscut de ciocoflenderii ce-și zic consilieri de strategii politice).
Mai e ceva. Nu-ți scoți umbrela și pelerina, când știi că ploaia vine doar peste câteva luni. Nu te îmbraci festiv electoral, ci îți pui cu determinare cizmele de lucru! Intri în zoaiele grijilor comunale, pentru a culege triumful după însămânțările din toamnă. Mai pe șleau, construiești și de abia apoi pui propaganda să te laude.
Așa cum spuneam la emisiunea cu Cozmin Gușă, nimeni dintre consultanții puterii – varză de Buzău – nu măsoară spirala tăcerii, care nu e liftul de urcat în biroul șefului, cu vedere largă spre aroganță. Spirala tăcerii e acea mulțime nemulțumită, care nu-și exprimă opiniile, ci așteaptă momentul să ți-o tragă. Dar și aceștia pot fi scoși din “împotriveală.” Nu pui barbugii să taie cărțile. Mă refer la barbugii de la împinge tava. Scoți nurii fini, mănușile de dantelă și seduci bărbătește. Știm, don Marcel, că poți!
Cunosc domniile lor cine a făcut ultimul proiect de țară? Cum se numește instituția? E după colț. Trimiteți sinecuriștii să ceară ajutor! Și mai e ceva! Căutați prin ambasadele din Varșovia, Praga și Budapesta, experți – nu doar ai lucrului bine făcut în țările lor – ci și ai modului cum se împotrivesc directivelor europene. Refuză cu talent. Și tot sunt în capul mesei.
Nu-i lingușiți pe meltenii de acolo. Cereți-le soluții! Învățați cum să dați corect mâna, în chip de salut, nu de supunere. Și bruxellezii sunt oameni. Apropos, știe vreun demnitar al statului că trabucul nu se scutură, precum obiectul spongios, în ochiul ceramic?
Dacă n-ai băut niciodată tutun cu mai marii lumii, nu știi că în ferma animalelor politice există unele specimene mai egale decât celelalte, Orwell cu dichis.
Și slujirea se poate face cu mantă! Nu prin genoflexiuni.
Poporul se seduce, nu se chinuie în belciugele noii corectitudini mondiale.
Fraților, puneți lopețile la lucru! Scoateți sinecuriștii din birouri și trimiteți-i să are și să însămânțeze ogorul așteptărilor cu idei, nu cu prejudecăți.
George Simion n-are niciun proiect viabil. Se bucură că voi nu faceți ce trebuie. De aia, posedaților de putere, crește în sondaje.
Apropo, întreb și eu propaganda, brifată de pădure, mai ține cineva și cu țara? Am tot obosit să auzim doar placa aia stricată, cu extremismul.
P.S. Apropo, dragi liberali, v-ați gândit vreodată la parcursul Georgiei Meloni și la asemănarea, nu doar de nume, cu George Simion? Dacă aderă AUR la familiile voastre? Sau dacă trece George, dincolo, la republicani, cu transatlanticul? Câteva dileme vă pot scoate din febra AUrarilor!”, scrie Ghilezan.
