Deputatul PSD Marius Horia Țuțuianu afirmă joi că LEGEA OFFSHORE NU SE VA MODIFICA, pentru că favorizează consumul intern al gazelor extrase din Marea Neagră. Controlul este al statului român și așa trebuie să rămână, spune parlamentarul PSD. România nu cedează! Merităm să fim în Schengen, mai spune parlamentarul.
- ”Premierul Marcel Ciolacu a spus-o foarte clar. Cu atât mai mult în contextul în care Austria, prin cancelarul Nehammer, se opune abuziv aderării României la Schengen.
Poate mai potrivită pentru domnii de la OMV ar fi fost întâi discuția cu cancelarul Nehammer despre jocul ipocrit pe care-l face la adresa României.
Dar de ce e important ca legea offshore să nu se schimbe? Pentru că favorizează consumul intern al gazelor extrase din Marea Neagră. Controlul este al statului român și așa trebuie să rămână.
România nu cedează! Merităm să fim în Schengen, iar dacă Nehammer continuă în același stil, vom ajunge la Curtea Europeană de Justiție, unde vom cere despăgubiri pentru pagubele cauzate de veto-ul Austriei împotriva României”, afirmă Țuțuianu.