Viorica Dăncilă anunţă că va participa la referendum şi susţine că nu se teme dacă va fi schimbată din funcţia de premier

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la Bacău, că va participa şi va vota la referendumul de duminică, 26 mai, convocat de preşedintele Klaus Iohannis, cu întrebări referitoare la sistemul de justiţie şi statul de drept.

  • „Da. Voi participa duminică la vot şi voi vota la ambele, şi pentru alegerile europarlamentare. (…)

Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi al drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru”, a precizat Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că nu se teme că va fi schimbată din funcţia de premier: ”Nu îmi este teamă. Întotdeauna când te duci pe o funcţie ştii că va veni şi ziua în care pleci, dar în momentul în care pleci, trebuie să ai certitudinea că ai făcut ceea ce trebuie. Este normal ca partidul să monitorizeze ceea ce face Guvernul pentru că suntem un guvern politic. Avem susţinerea partidului, a preşedintelui, şi este normal să fim monitorizaţi”.

Premierul a menţionat că programul de guvernare a fost îndeplinit în procent de 73%.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare