Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, joi, că pentru lucrările la Drumul Valea Largă s-ar fi tăiat aproximativ 380 de copaci pentru care nu a fost emis deocamdată avizul de defrişare, potrivit pressonline.ro.
Precizările vin după ce, în cadrul şedinţei Consiliului General al Capitalei, social-democratul Adrian Vigheciu l-a acuzat pe primarul general că nu aplică ‘aceeaşi măsură’ în ceea ce priveşte drumul pentru locuitorii din Greenfield şi tăierile de copaci pentru Drumul Valea Largă.
‘Ştiţi foarte bine că a apărut un primar liberal de sector care s-a legat şi dumnealui cu lanţuri de clădire şi a spus că nu i-aţi acordat un aviz de defrişare a aproximativ 500 de exemplare din Sectorul 6. Ştiţi foarte bine, că e cvasi-evident, dumnealui, în lipsa unui aviz, a procedat la defrişarea acelui pâlc de copaci… Cred că în solicitarea pentru aviz sunt trecuţi vreo 500 şi ceva de arbori. De ce nu aveţi o aceeaşi măsură raportată la acelaşi oraş?’, a întrebat Vigheciu.
„A fost un aviz complicat. În momentul în care îl vom emite, vom face o situaţie la zi cu ce s-a defrişat şi o să şi sancţionăm”, a replicat Nicuşor Dan.
„Chiar nu înţeleg. Direcţia de Mediu va emite un aviz post factum? Sau cum? S-au tăiat cei 500 de arbori şi pe urmă emiteţi un aviz?”, a întrebat Vigheciu.
„Ultima oară când am avut o situaţie de acolo, se tăiaseră cam 380 din 480, de ordinul acesta de mărime”, a spus edilul general.
Vigheciu a mai întrebat dacă exemplul oferit de către autoritatea locală este unul bun şi dacă ar putea şi el să taie doi nuci din grădină. Nicuşor Dan a replicat: ‘Toată lumea va primi aceeaşi sancţiune’.
La începutului lunii iunie, primarul general preciza că, în vederea continuării lucrărilor la Drumul Valea Largă, o parte dintre cei 400 de copaci vor fi defrişaţi, iar alţii transplantaţi.
„O parte vor fi transplantaţi, o parte vor fi tăiaţi, în urma avizului pe care o să îl dăm. Am fost pe şantier, până la pâlcul acela de copaci există front de lucru de cel puţin 400 de metri”, explica Nicuşor Dan.
Pe 24 mai, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, i-a cerut edilului general avizul de defrişare pentru continuarea lucrărilor la drumul expres Valea Largă. El menţiona că au trecut şapte luni de când s-a depus documentaţia pentru avizul respectiv, iar Apa Nova nu mai are ‘front de lucru’ şi există riscul pierderii banilor din PNDL accesaţi pentru acest proiect, pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de lei pe exproprieri.
Sursa: AGERPRESS