Dronele kamikaze iraniene folosite în ultimele atacuri asupra orașelor ucrainene sunt pline de componente europene, potrivit unui document secret trimis de Kiev aliaților săi occidentali, în care face apel la rachete cu rază lungă de acțiune pentru a ataca centrele de producție din Rusia, Iran și Siria, scrie The Guardian, potrivit hotnews.ro.
Potrivit raportului, obținut de publicația britanică, 52 de componente electronice fabricate de companii occidentale au fost găsite în drone Shahed-131 și 57 în modelul Shahed-136, care are o autonomie de zbor de 2.000 km și o viteză de croazieră de 180 km/h.
Cinci companii europene, inclusiv o filială poloneză a unei multinaționale britanice, sunt menționate ca fiind producătorii componentelor identificate.
„Printre producători se numără companii cu sediul în țări din coaliția care a impus sancțiuni Moscovei: Statele Unite, Elveția, Olanda, Germania, Canada, Japonia și Polonia”, se afirmă în document.
Kievul sugerează aliaților săi occidentali că ar putea lua măsuri în privința dronelor Shahed cu „atacuri cu rachete asupra fabricilor de producție a acestor UAV-uri din Iran, Siria, precum și asupra potențialelor unități de producție din Federația Rusă”.
„Cele de mai sus pot fi efectuate de către forțele de apărare ucrainene dacă partenerii furnizează mijloacele de distrugere necesare”, se spune în document.
Rusia a început să folosească așa-numitele drone kamikaze Shahed în septembrie 2022. În ultimele săptămâni, valurile de astfel de drone au fost lansate cu predilecție asupra infrastructurii portuare ucrainene, inclusiv asupra porturilor dunărene aflate pe granița cu România.