Mihai Neamţu: România, ţara în care avem „lux pentru nomenclatură, sărăcie pentru popor, clemență pentru hoți, taxe pentru cei care muncesc”

„Pas cu pas, atingem fundul sacului. Lux pentru nomenclatură, sărăcie pentru popor, clemență pentru hoți, taxe pentru cei care muncesc. Sate depopulate și primării aglomerate. Fonduri publice sifonate”, scrie, pe Facebook, teologul Mihai Neamţu.
„Premii pentru lingușitori, nepotism cronicizat, forme fără fond, exodul creierelor, declinul școlii, orașe fără librării, propagandă pe bani publici, mituirea ziariștilor, parvenitism și furt intelectual, impostură morală, lupi în haine de oaie. Iată rețeta perfectă pentru falimentarea uneia dintre cele mai frumoase țări europene”, scrie acesta.
Într-o altă postare, el spune: „Privești la scena politică și îți este, pur și simplu, greață. După zece ani catastrofali la cârma țării, Klaus Iohannis a reușit să aducă PNL undeva sub 15% din opțiunile electoratului. E și meritul armatei de aplaudaci și sicofanți, trepăduși veseli și politruci mediocri, înghesuiți să facă poze non-stop cu liderul minim de la Cotroceni. La Europarlamentare-n 2024, PNL va deconta drastic prețul alimentelor, frustrarea Diasporei sătulă de birocrație, angoasa internă provocată de război, dar și prostiile făcute de Florin Cîțu-n pandemie. Am în minte amenzile oferite unor oameni nevinovați, cenzurarea libertății de mișcare, scandalul Arafat și „pașapoartele verzi”.

PNL e vinovat, ca și PSD, de toată politizarea agențiilor statului (de la ICR până la Institutul apicol). Sub privirea ineptă și arogantă a lui Iohannis s-a petrecut exodul creierelor, degradarea școlii, prăbușirea standardelor de moralitate publică, sabotarea agendei național-creștine, ca să nu pomenesc situația transportului feroviar, mizeria din spitale, consumul drogurilor în școlile publice ori apăsările antreprenorilor cocoșați de taxe și controale abuzive.
Evident, și PSD va fi sancționat de electorat, dar principalul perdant va rămâne PNL. Veți vedea-n următoarele luni dizidențe explicite, dezertări și lansări de noi platforme, partide sau partidulețe. 60% din actualii deputați și senatori PNL riscă să piardă alegerile parlamentare. Toți așteaptă soluția magică de la Iohannis, Ciucă ori servicii. Orbii călăuzesc chiorii spre groapă.
Nimeni nu vorbește despre criza demografică, politici pro-natalitate, reforma Statului birocratic-administrativ sau impozitarea pensiilor speciale, dar toți visează la sinecuri, proptele și bani sifonați din proiecte socialiste.
După lipeala cu PSD, „marele” PNL e dezbinat, ca și USR sau PMP. Deși demonizat, AUR continuă să crească. De ce? Pentru că elitelor noastre chiar le pute comunicarea deschisă și sinceră cu electoratul dezamăgit de globalism și sensibil la pledoaria pentru normalitate, subsidiaritate și suveranitate.
Există loc în politica românească și pentru vocile conservatorilor patrioți, educați, decenți și raționali? Desigur. E doar nevoie ca oamenii de bine să strângă rândurile și să găsească un leadership credibil la nivel național și global. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare