„Știrea cu incendiul petrecut la un depozit de probe delicte al Poliției Capitalei mă amuză mai mult decît vulgaritatea ministrului de Interne. Aroganța lui Cătălin Predoiu (un fel de june prim încărunțit!) merită mai multă atenție, mai ales că nu este la prima etalare. Nu văd de ce m-aș grăbi. Comportamentul lui aberant din parlament rămîne un subiect pentru zilele următoare. Cătălin Predoiu va fi la fel și ca paznic de noapte, și ca premier, și ca șofer pe ambulanță. Un fel de cineva mai plin de ifose decît îl duc balamalele cerebrale și mai arogant decît poate fi un om cu șapte ani de acasă”, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu, în Cotidianul.
„Evident, pentru actualul ministru al Internelor mai importanți sunt pantalonii celor de la USR (pînă mai ieri colegii săi de guvernare și prostii politice!) decît incendiul de la depozitul de probe delicte. Pentru mine, acesta are un anume chichirez.
Oare ce o fi ars? Ce se afla acolo? Televizoare și calculatoare? Documente sau bijuterii și droguri? Au fost salvate sau au dispărut înainte de incendiu? Sau au ars și, salutare taică!??
Îndoielile mele sunt întemeiate pentru că am trecut printr-o poveste asemănătoare, plină de nervi, de haz și de abuzuri.
Înainte de 1989, pe vremea cînd eram jurnalist la revista ”Flacăra”, am cumpărat și eu o Dacie 1310 nouă-nouță. N-am apucat s-o înmatriculez că mi-a și dispărut din fața blocului în care locuiam în Drumul Taberei. Am căutat-o pînă cînd n-am mai putut merge nici pe jos, nici cu bicicleta, nici cu tramvaiul, nici cu autobuzul. Degeaba! Într-o bună zi, ca după o jumătate de an, am fost chemat la o secție să recunosc niște piese. Un bord, o capotă, un radio și niște roți. Doi milițieni de la secția din Drumul Taberei o furaseră și o tăiaseră bucăți. Aveau nevoie de un motor nou, de o cutie de viteze, de planetare și cam atît. Caroseria au tăiat-o bucăți și au aruncat-o într-un lac. Milițienii respectivi, tablagii de duzină, au fost prinși pentru că se turnaseră între ei.
Cei care au anchetat acel grup infracțional organizat m-au chemat să recunosc autoturismul. Adică acele cîteva piese trîntite pe jos într-o încăpere.
I-am întrebat unde sunt celelalte componente?
– O parte le-au pus pe mașina lor, iar caroseria au făcut-o bucăți și au aruncat-o în lac.
– Și unde este mașina lor?
– La corpuri delicte. Este închisă și sigilată. N-are rost să o mai vedeți!
– Nu o văd, nu semnez nimic!
Ezitarea lor m-a întărîtat. Am zis că s-ar putea să le pretind autoturismul la schimb. Mie îmi trebuia o mașină pentru teren, nu neapărat una nouă și fățoasă. Cu un motor în țiplă, puteam alerga pe teren și cu o vechitură!
Atît mi-a trebuit. Au început să o scalde. Că nu au cheia, că șeful magaziei de corpuri delicte lipsește, că nu este de nivelul meu etc. Toate argumentele lor mă făceau să înțeleg că ascund ceva.
Și le-am zis:
– Nu-i nimic, vin mîine!
– Dar nici mîine nu vine colegul!
Și, uite-așa, cu hîra și cu fofîrlica am ajuns la un șef care le-a ordonat să mi-o arate imediat.
Cum arăta Dacia milițienilor cu motorul și cu roțile mele montate pe ea? N-avea roți! Era pe butuci. Dacia milițienilor arestați era închisă într-o boxă, prăfuită și jegărită. Milițienii anchetatori îi „împrumutaseră” roțile și le foloseau la mașina lor personală sau la una de la serviciu.
Nu am mai aflat alte detalii pentru că n-am mai vrut nici motor, nici roți, nici mașina hoților.
Așa și cu incendiul de la depozitul de obiecte delicte. Nu cumva a luat foc pentru că o parte din probe erau pierdute, dispărute, folosite, vîndute sau încurcau în cine știe ce dosar important?
Pînă una alta, în loc să aflu pamfletele politice ale busumflatului mahăr al polițiștilor, eu aștept lista obiectelor delicte dispărute în acest incendiu încă inexplicabil”.
