Trump implicat într-un nou scandal. Ar fi împărtăşit informaţii clasificate despre submarinele nucleare americane cu un om de afaceri australian

Fostul preşedinte american Donald Trump a împărtăşit informaţii clasificate despre submarinele nucleare americane cu un om de afaceri australian cu puţin timp înainte de a părăsi Casa Albă, au relatat joi seara ABC News şi New York Times, potrivit AFP.

Scena a avut loc în aprilie 2021 la reşedinţa fostului preşedinte de la Mar-a-Lago din Florida, club din care face parte şi australianul Anthony Pratt, conform celor două instituţii media, care citează surse neidentificate.

Acest miliardar, care conduce una dintre cele mai mari companii de ambalaje din carton din lume, a împărtăşit ulterior informaţiile cu zeci de alte persoane: cel puţin 45, potrivit ABC News, printre care angajaţi ai companiei sale, jurnalişti şi oficiali australieni, inclusiv foşti prim-miniştri.

Conform celor două instituţii media, Pratt a fost interogat pe această temă de anchetatorii federali care lucrează la dosarul presupusei gestionări neglijente de către Donald Trump a zeci de documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă, pentru care fostul preşedinte va fi judecat în mai 2024 în Florida.

Potrivit aceloraşi surse, schimburile lui Trump cu omul de afaceri ar putea pune în pericol flota nucleară americană.

Fostul preşedinte, care i-a spus interlocutorului său că Australia ar trebui să cumpere submarine americane, a dezvăluit numărul de focoase nucleare pe care aceste dispozitive le transportă în vremuri normale şi cât de aproape se pot apropia ele de submarinele ruseşti fără a fi detectate, potrivit celor două instituţii media.

ABC News relatează că, în timpul audierilor sale de către anchetatorii federali, Anthony Pratt a spus că nu ştie dacă Trump era serios sau se lăuda, dar că anchetatorii i-au cerut să nu repete informaţiile, indicând că ar putea fi prea sensibile pentru a fi transmise în public.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare