Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat, luni, că partidul va avea un candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, la alegerile locale din 2024, întrebat dacă liberalii îl vor mai susţine pe Nicuşor Dan pentru un al doilea mandat la Primăria Capitalei, potrivit News.ro.
„PNL este un partid puternic, care are aleşi locali extrem de prestigioşi de la Suceava, la Constanţa, Deva, Timişoara, Suceava, Neamţ, Maramureş, Bistriţa, Alba. PNL este obligat să aibă candidat la Bucureşti. Pe data de 3 sau 4 noiembrie vom avea o şedinţă a Biroului Permanent Naţional în care foarte probabil vom veni cu un nume pentru PNL Bucureşti, având în vedere că în momentul acesta este un interimat şi cel care asigură interimatul, vicepreşedintele nostru regional şi-a arătat dorinţa de a pasa, având şi multe preocupări la nivel administrativ în Ilfov, doreşte să dea şansa unui lider care să se ocupe strict de organizaţia Bucureşti, să reconstruiască complet filiala şi mai ales să se ocupe pentru strategia din 2024”, a afirmat Rareş Bogdan, întrebat dacă PNL îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru un al doilea mandat la Primăria Capitalei, luni la finalul şedinţelor BEX şi BPN ale partidului, de la Parlament.
„Răspunsul este extrem de simplu – PNL va avea un candidat la Primăria Bucureşti. Avem cercetare sociologică atât în unele sectoare, cât şi pe Capitală care se desfăşoară chiar în aceste momente”, a completat Bogdan.
Nicuşor Dan a precizat, recent, că va candida ca independent la alegerile locale de anul viitor, pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, cu susţinerea partidelor care îşi doresc să îi acorde sprijinul.