Legea pensiilor speciale a fost adoptată în Senat, prin punerea în acord cu decizia CCR. Proiectul merge la Camera Deputaților

Noua formă a legii pensiilor speciale, întoarsă pentru analiza de Curtea Constituțională, a fost dezbătută și adoptată miercuri în plenul Senatului, anunță Știrile TVR. 

Legea pensiilor speciale a trecut în Senat cu 89 voturi pentru, 16 împotrivă și o abținere.

Marți, noua formă a legii pensiilor speciale a trecut de comisiile Senatului, iar miercuri a intrat la vot în plen.

Parlamentarii au rediscutat legea, după ce actul normativ a fost întors de Curtea Constituțională. Toate amendamentele USR au fost respinse.

După votul din Senat, legea merge la Camera Deputaților, care este for decizional.

Potrivit acestei forme a legii pensiilor, impozitarea crește la 20 la sută de la 15%, pe partea de necontributivitate. Judecătorii și procurorii vor avea pensiile calculate în funcție de venitul avut în vârful carierei, iar vârsta lor de pensionare va ajunge la 60 de ani în 2063.

Proiectul mai prevede că nicio pensie nu poate să fie mai mare decât venitul avut în perioada de activitate

Opoziția critică vehement această formă a legii, mai ales că actul normativ ar urma să intre în vigoare peste 5 ani.

Cele mai importante schimbări se vor aplica abia peste 5 ani, în timp ce altele peste 20 sau chiar 40 de ani.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare