Cristoiu: Iohannis aproape că nu a zis că statul român s-a înfiinţat doar pentru a ajuta Ucraina, că aceasta este raţiunea noastră de a exista ca ţară; e inadmisibil, s-a dat o declarație comună, dar dintre cele 21 de puncte, numai 4 se referă la interesele comune. Restul transformă România într-o cameră de dos a Ucrainei

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre vizita lui Volodimir Zelenski în România, pe care o caracterizează ca fiind „o catastrofă”, scrie gândul.ro.

Președintele Ucrainei a ajuns marți, 10 octombrie, la București, pentru prima dată de la începutul războiului declanșat de Rusia și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu șefii celor două camere ale Parlamentului și cu premierul Marcel Ciolacu.

„Vizita lui Zelenski este o catastrofă. A venit un oaspete străin și s-a dat o declarație comună. Dintre cele 21 de puncte, numai 4 se referă la interesele comune. Restul transformă România într-o cămară, o cameră de dos a Ucrainei. Din această declarație comună rezultă în felul următor: statul român s-a înființat ca să ajute Ucraina. Nu există așa ceva. Fac o declarație comună și vorbesc și despre interese comune. În această declarație sunt angajamente ale statului român, din care rezultă că va fi un parteneriat strategic. Un astfel de parteneriat este unul pe 100 de ani. Nu există așa ceva între două state. Și Ucraina trebuie să ofere ceva. Nu pot să transform scopul existenței României, acestei națiuni, să ajute Ucraina”, a declarat scriitorul Ion Cristoiu.

Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski subliniază că însărcinează guvernele celor două țări să rezolve fără întârziere problema distincției artificiale dintre limba română și limba moldovenească, ținând seama de toate aspectele juridice.

Marius Tucă: „Pe mine nu mă interesează să rezolve asta. Pe mine mă interesează ca românii din Ucraina, minoritatea, să aibă parte de toate drepturile. Nu este prevăzut asta. După tot ce a făcut România, veneau și rezolvau problema.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare