Dafora Mediaş, o companie care activează de peste 100 de ani în domeniul forării de petrol, gaze și apă, a intrat în faliment, conform unei decizii a Tribunalului Sibiu, scrie r3media.ro.
Administratorul firmei a anunțat că va face recurs, informează Economedia.
„În cadrul dosarului nr. 1747/85/2015 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect procedura de insolvență a societății, în cursul zilei de ieri 10.10.2023 s-a afisat pe portalul instanțelor de judecată faptul ca Tribunalul Sibiu a dispus intrarea societății în procedura falimentului. Vom formula apel împotriva Hotărârii respective.”, anunță Dafora.
Dafora execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale și ape geotermale, lucrări de probe producție și workover, cat si servicii de mentenanța pentru echipamentele de foraj.
S.C. Dafora S.A. a luat ființă in baza HG Nr.690/1994 prin reorganizarea Regiei Autonome Romgaz Mediaș. Din 1902 și până în 1989, a fost o filială a Companiei Naționale de Gaz. După o serie de schimbări specifice acelei perioade și după un proces de privatizare început în 1995, Dafora a devenit o societate comercială pe acțiuni.