Senatorul Diana Şoşoacă: Doar o țară cu un popor unit poate răzbi în fața răului; voi fi şi în acest an la pelerinajul de la Iaşi, la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a discutat la BZI LIVE despre pelerinajul de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cel al Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași, scrie bzi.ro.

„La pelerinajul de la Sf. Parascheva vin din toată ţara şi stau la coadă zeci de ore. Dar când este Sf. Dimitrie nu e la fel, nici la Sf. Andrei. Pentru mine Iașul e tot, Sf. Cuvioasă Parascheva m-a adoptat și în fiecare an voi fi prezentă la Iași”, a transmis Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România.

Senatorul de Iași susține că oameni din zona Moldovei sunt mult mai sufletiști, iubitori, empatici și credincioși.
„Am vorbit cu oamenii din Ialomiţa despre moldoveni. Au recunoscut diferenţa. Sudul şi-a pierdut din iubire. M-am întâlnit cu mama şi fetiţa violată. Am trecut prin nişte momente ce nu le doresc nimănui. Implicarea cetăţenilor este zero. Nimănui nu-i pasă. Implicarea autorităţilor este doar de ordin politic. Este greu să refacă spiritul în sud, nu avem aceeaşi căldură şi empatie ca în Moldova. Nu ştiu ce se întâmplă, dar nu e bine deloc. Cei din Moldova ar trebui să ne dea o mână de ajutor. Din Moldova până în Bucovina, românii sunt mai ospitalieri, iubitori, calzi decât în sud. Acolo au venit mulţi străini şi ne-am îndepărtat unii de alţii. E mult mai linişte pe străzi în Moldova decât în sudul ţării”, a mai spus senatorul de Iași.
De asemenea, în continuarea dialogului său, Diana Șoșoacă a făcut un apel la unitate pentru că doar o țară cu un popor unit poate răzbi în fața răului.
„O ţară se poate menţine unitară, indivizibilă doar printr-o politică externă bine făcută. Nu poţi face politică internă fără cea externă. S.O.S. România a înţeles lucrul ăsta. Trebuie făcute parteneriate indiferent de partidele din afară. Opoziţia unită poate face majoritate. Un stat suveran, independent, nu există dacă nu are politică externă făcută impecabil, ca la carte. Se face chiar dacă eşti partid de opoziţie. Ascensiunea politică nu va dura pe 4 ani, eu construiesc pentru următoarea 100 de ani, 500 de ani. Văd o politică externă şi internă de dezvoltare a statului român. Aşa gândesc puterile mari ale lumii. România trebuie respectată, admirată, trebuie să fim mândri şi onoraţi că suntem români”, a conchis Diana Șoșoacă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare