„Micii antreprenori, care își asumă toate riscurile afacerii lor, generează 30% din profitul net declarat în economie. Pe ei urmează a-i lovi cel mai tare legea „austerității” fiscale – lor urmează a li se majora taxele, impozitele și contribuțiile sociale și a li se înăspri regimul plăților și încasărilor monitorizate prin bănci și sisteme digitale, în scopul prefăcut al combaterii evaziunii fiscale și a spălării banilor”, scrie, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea.
„În schimb, marilor comercianți, care comit evaziune fiscală și spălare de bani sub acoperișul „optimizării” fiscale, li se va permite să continue umflarea contabilă a cheltuielilor deductibile, „domicilierea” tva-ului în țările lor de origine, pentru a fi încasată acolo, și „sudarea” de la an la an a pierderilor fiscale (care sunt, la rândul lor, reportate și transformate în cheltuieli deductibile fiscal). Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a companiilor mari, cu peste 50 de milioane cifră de afaceri, nu rezolvă problematica pusă de Directiva UE 2016/1164 – combaterea evaziunii și a optimizării fiscale și plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor în țara unde se produce plusvaloarea, adică în România, în cazul nostru. Respectiva Directivă, încă neimplementată în România, permite aplicarea unui impozit pe profitul estimat, impozit plătibil chiar cu titlu de sancțiune, pe motiv de „coafare” contabilă a cheltuielilor deductibile și a pierderilor.
În cazul României, acest impozit ar fi de 16% și ar putea fi aplicat chiar „pierderilor” și cheltuielilor nejustificate.
Există chiar instrumentul legal pentru a face acest mecanism ușor de aplicat – controlul fiscal ar putea atrage atenția, prealabil și în scris, că sunt nereguli și simulații sau ficțiuni contabile în evidențele și scriptele comerciantului controlat, iar acesta ar avea la dispoziție 60 de zile pentru remediere (legea prevenției, de pe vremea lui dracnea), în caz contrar urmând a fi aplicat impozitul – sancțiune de 16%.
În România sunt mai puțin de 2500 de companii cu cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro, deci efortul logistic și de personal ar fi ușor sustenabil cu un aparat funcționăresc suplu și deloc supra-încărcat cu șefi, șefuleți, sub-șefuleți și sinecuri.
În orice caz, acest efort ar fi mult mai redus decât în cazul în care ar fi necesar controlul și spionajul permanent al celor 1,2 milioane de IMM-uri și întreprinzători individuali/familiali care există acum în România, activând într-o zonă de afaceri care, așa cum rezultă din cele de mai sus, plătește impozite, taxe și contribuții, întrucât reprezintă 30% din veniturile nete declarate în economie.
Mai mult chiar, acest efort cu cele 2500 de companii mari ar fi infinit mai redus decât în cazul celor 14 milioane de persoane care fac zilnic plăți și încasări și sunt suspectați, la grămadă, de guvernul Ciolacu, de evaziune fiscală și spălare de bani și, de asemenea, de posesia unor averi ilicite (suspiciune care este contrară principiilor din Constituție – prezumția de nevinovăție și prezumția de dobândire licită, legală, a averii).
În orice caz, obligativitatea plăților bancare și/sau digitale este o idee „minunată” a guvernului Ciolacu, întrucât duce la excluziunea socială a celor care nu lucrează cu băncile sau internetul (unii neavând nici electricitate), conduce la afaceri bancare nemeritate (orice plată/încasare bancară este purtătoare de nenumărate comisioane) și determină scăderea sau chiar neutralizarea libertății economice și a proprietații simplilor particulari, făcând din societatea actuală o lume aflată sub cupola bancară/digitală, care nu se mai poate ascunde și nici manifesta intim, privat sau emoțional.
Dar, nu-i așa, es ist für Ihre Sicherheit, nu?”, scrie Piperea.
