Personalul medical care a participat la lupta împotriva pandemiei va primi, în curând, sporurile salariale cuvenite. Preşedintele a promulgat legea

Președintele a promulgat proiectul de lege elaborat și inițiat de UDMR, care remediază o lacună juridică, astfel încât personalul medical care a avut dreptul la sporurile salariale în timpul pandemiei va primi în curând aceste beneficii, care nu au fost acordate până acum, se transmite într-un comunicat de presă. 

„Inițiativa legislativă a UDMR a fost motivată de faptul că personalul medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 a avut dreptul la un spor salarial de 30% pe durata stării de urgență și în următoarele trei luni, însă în multe cazuri acesta nu a fost plătit deoarece legea nu specifica sursa de finanțare. Am reușit să modificăm legea astfel încât acest beneficiu să fie acoperit din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, astfel încât persoanele în cauză să primească cât mai curând beneficiile financiare cuvenite”, a declarat Ladányi László, deputat din județul Harghita și elaboratorul proiectului de lege.

Inițiativa UDMR a fost adoptată de Parlament în luna septembrie și a fost promulgată miercuri de către Administrația Prezidențială.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare