Mai multe ONG-uri au transmis o scrisoare publică liderilor grupurilor parlamentare prin care atrage atenția asupra faptului că o inițiativă legislativă de modificare a prevederilor din Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (L 169/2019) – promovează netransparent o iniţiativă care urmărește să restrângă spațiul de acțiune civică și libertățile fundamentale ale cetățenilor, se precizează într-un comunicat remis ecopolitic.ro
- În concret, cele 10 ONG-uri semnatare ale scrisorii contestă faptul că în urma adoptării acestei propuneri legislative, ONG-urile vor putea fii dizolvate atunci când aceasta urmărește “un alt scop decât cel pentru care s-a constituit”
”La 3 zile de la alegerile la care românii au exprimat un mesaj clar în favoarea democrației și destinului european al României, Comisia Juridică a Senatului a întocmit Raport de admitere pentru Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (L 169/2019), inițiată de dl. Deputat Liviu Pleșoianu”
Noi, organizaţiile neguvernamentale semnatare ale scrisorii publice adresate astăzi liderilor grupurilor parlamentare (scrisoarea, în anexă) considerăm că prin această decizie, Comisia juridică a Senatului promovează netransparent o iniţiativă care urmărește să restrângă spațiul de acțiune civică și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Printre altele, propunerea legislativă aduce o nouă prevedere: dizolvarea organizației atunci când aceasta urmărește „un alt scop decât cel pentru care s-a constituit”, ce presupune o evaluare subiectivă și lasă loc de abuz sau hărțuire.
Totodată, organizaţiile semnatere consideră că prin promovarea legislaţiei restrictive pentru ONG-uri – există în parlament mai multe astfel de propuneri legislative – puterea politică are scopul de a izola ONG-urile şi alte grupuri civice în comunicarea cu autorităţile publice, de a slăbi capacitatea organizaţiilor de a reprezenta interese ale comunităţilor în relaţie cu instituţiile publice, precum şi de a apăra drepturi ale cetăţenilor sau cauze pe care statul le ignoră cu bună ştiinţă.”, s-a precizat în comunicat.
Scrisoarea adresată liderilor grupurilor parlamentare – in link-ul de mai jos:
Scrisoare ONG – Comisia_juridica