Israelul le-a cerut diplomaţilor săi din Turcia să părăsească ţara ca ”măsură de securitate”, a declarat joi pentru AFP o sursă apropiată dosarului, relatează AFP.
„Aceasta este o măsură temporară şi ar trebui să fie de scurtă durată”, a insistat sursa citată.
Israelul le-a cerut miercuri cetăţenilor săi să părăsească Turcia cât mai curând posibil pentru propria lor securitate, invocând „ameninţări teroriste” tot mai mari pentru concetăţenii săi din străinătate, a indicat consulatul statului evreu din Istanbul.
Potrivit acestei surse, alerta de securitate pentru călătorii israelieni în Turcia a fost „ridicată la nivelul 4, cel mai înalt”.
„Ca urmare a creşterii continue a ameninţărilor teroriste împotriva israelienilor din străinătate (…) toţi israelienii care se află în Turcia trebuie să plece cât mai curând posibil”, a avertizat, de asemenea, Consiliul Naţional de Securitate israelian într-un comunicat oficial.
Proteste au avut loc marţi seara în faţa consulatului israelian din Istanbul şi în faţa ambasadei din Ankara, după atacul cu rachetă asupra unui spital din Fâşia Gaza care a provocat un val de condamnări şi demonstraţii în lumea arabă.
Israelul şi palestinienii se acuză reciproc de acest atac, pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a atribuit statului evreu. Cele două ţări au reluat relaţiile diplomatice anul trecut, după un deceniu.
Sursa AGERPRES