Transnistria pledează pentru reluarea negocierilor cu Republica Moldova

Liderul prorus al regiunii separatiste Transnistria (estul Republicii Moldova), Vadim Krasnoselski, a pledat marţi pentru reluarea negocierilor pentru soluţionarea conflictului cu Republica Moldova, în formatul „5+2”, în cadrul unei întâlniri cu şefa misiunii OSCE la Chişinău, Kelly Keiderling, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit serviciului de presă al aşa-zisului „preşedinte” al autoproclamatei republici separatiste transnistrene, Krasnoselski şi-a exprimat speranţa că întâlniri precum cea avută cu Keiderling vor face posibilă restabilirea dialogului în acest format, la care participă R.Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, cu Statele Unite şi Uniunea Europeană în calitate de observatori.

Cu toate acestea, liderul separatist transnistrean a recunoscut că, „în acest moment, instrumentele de negociere nu sunt utilizate eficient, întâlnirile de multe ori nu au valoare practică, iar deciziile luate nu numai că nu rezolvă problemele acumulate, dar agravează situaţia”.

Mai mult, el a remarcat că lucrurile au fost agravate de „situaţia geopolitică actuală”, referindu-se la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei vecine.

De fapt, formatul „5+2” este îngheţat din 2019, iar încercările de a-l relua în 2022 au eşuat după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare