Unul dintre cele mai mari şi spectaculoase festivaluri din Japonia, Tenjin Matsuri, va fi prezent la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, pe 4 şi 5 noiembrie, cu performance-uri, parade tradiţionale, muzică şi dansuri rituale, anunţă organizatorii.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul va introduce publicul din România în cultura japoneză şi va oferi o experienţă captivantă pentru toţi participanţii.
Tenjin Matsuri se desfăşoară în premieră nu doar în Bucureşti, ci şi în Europa şi este rezultatul unei colaborări strânse între Guvernul României şi Guvernul Japoniei. Ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda, şi-a exprimat aprecierea pentru această iniţiativă, pe care o consideră o oportunitate unică de a promova schimburile culturale între cele două ţări, precizează sursa citată.
Reprezentaţiile de la Teatrul Naţional Bucureşti includ o selecţie de evenimente şi activităţi ce vor oferi vizitatorilor o perspectivă autentică asupra culturii japoneze. Timp de trei ore, publicul va avea şansa de a face o călătorie în Osaka, prin intermediul performance-ului de tobă Taiko, a dansatorilor Danjiri, a dansului dragonului. Printre momentele deosebite se numără paradele tradiţionale cu costume colorate, muzica şi dansurile rituale autentice japoneze.
Spectacolele vor avea loc pe 4 şi 5 noiembrie, la Sala Pictură de la TNB, de la ora 10,00. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Invitaţiile se pot obţine pe site-ul oficial al evenimentului www.matsuri.ro.
Conform informaţiilor transmise de organizatori, Tenjin Matsuri este un festival dedicat lui Sugawara no Michizane, un învăţat celebru din secolul al X-lea, devenit, după trecerea în nefiinţă, un tenjin, un zeu ceresc. Altarul shintoist Tenmangu din Osaka este cel care păstrează vie tradiţia acestui zeu-patron al învăţăturii şi al erudiţilor din Japonia. Anual, în mijlocul verii, Tenmangu Jinja sau templul Tenmangu organizează în Osaka un festival fastuos, unul dintre cele trei festivaluri importante din Japonia, şi este considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi festivaluri din ţară, având o istorie de peste 1000 de ani.
Luna noiembrie este Luna Culturală Japoneză în Bucureşti şi este marcată în fiecare an de ambasada niponă.
Festivalul este realizat de Asociaţia Nihon Matsuri în parteneriat cu Fundaţia Act.or.Art, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB, Centrul de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru de pe lângă Universitatea Româno-Americană.
Sursa AGERPRES