Clotilde Armand reface filmul asfaltării unei străzi din Sectorul 1. Primarul spune că partea birocratică a fost o corvoadă iar promisiunile electorale sunt foarte greu de îndeplinit, în special din cauza căilor legale care au lacune.
„Aceasta este o stradă din cartierul Chitila Triaj, Sectorul 1, București, capitală europeană, octombrie 2023. Pentru zeci de oameni din această comunitate, legătura cu orașul se făcea printr-o uliță de pământ, denumit pompos stradă, plin de noroi și neiluminat, cu instrastructură aflată în stare avansată de degradare.”, spune Armand.
„Ca să înțelegeți situația, nici măcar mașinile de la Google Street View nu au intrat aici. O zonă care a fost profund neglijată, timp de decenii, de fostele administrații PSD și PNL de la Sectorul 1, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Veneau aici doar în campanie electorală și mințeau oamenii locului că vor face și vor drege.
Pentru a demara lucrările de modernizare – a turna asfaltul, a monta conducetele de apă și canal, a instala stâlpii de iluminare publică – am parcurs un circuit birocratic uriaș. În primul rând, domeniul public nu era cadastrat în zonă. Pentru a investi în asfaltarea străzilor, amenajarea de noi spatii verzi și reabilitarea clădirilor este obligatoriu ca terenul fie cadastrat, așa cum cere Codul Administrativ.
S-a lucrat accelerat și au fost cadastrate zeci de străzi din această zonă. A fost un volum de muncă mare și pentru obținerea diferitelor avize și autorizații necesare și coordonare cu operatorii de utilități- apă, canal, gaze, energie electrică, internet etc. O întreagă echipă a lucrat doar pentru acest proiect, iar rezultatele încep să se vadă.
De ce vă spun toate acestea. Proiectul de modernizare și reabilitare a străzii Dumitru Iordan intră astăzi, de la ora 10.00, pe ordinea de zi a Consilului Local – au refuzat acest lucru de zeci de ori. În plus, mai avem în dezbatere încă 26 de străzi care necesită lucrări urgente de reabilitare și a căror modernizare a fost blocată în repetate rânduri, în ultimele luni, de coaliția PNL-PSD din Consililul Local Sector 1. Dacă nu le-au asfaltat ei, sper să ne lase pe noi să ne facem treaba și să reconstruim Sectorul 1.”