Noapte de rămas bun!
- poezie dedicată celui care a fost Constantin Bunilă
Stau și te privesc cum dormi
E somnul tău înconjurat de lacrimi,
Încerc acum, eu să te chem
Să-mi spui încă o dată, ce faci tată!?
Mă’ndrept spre patul din spital, cel rece
Pe care-l încălzești de săptămâni,
Mă chemi să te ridic și să te sprijin
Pentru a putea să simți că încă ești!
Te văd cum îți dorești să fii iar liber
Să poți să mai îmi spui povești
Să faci încă un pas în viață
Să fi alături de noi toți.
Încerc să îmi aduc aminte
Cum mă chemai în dormitor,
Să-mi spui să am grijă de toate
Că tu o să te duci, încet spre RAI!
Eu îți spuneam, mințind, că nu se poate
Să pleci așa devereme dintre noi
Dar tu oftai… și poate
Deja călătoreai pe un alt plai.
Îmi trimiteai mesaje, mă sunai
Să îmi dictezi un text pentru ziar
În fiecare zi și noapte
Numai la asta te gândeai!
Îmi tot spuneai de Vali, iubita ta soție
Să am grijă ca totul să fie-n armonie.
Să-i spun eu, Mihaelei să-ți facă’un nepoțel
De care să te bucuri acolo unde ești.
Iar Oanei, tu să-i spui
Să se gândească bine
Să fie într-un final
Alături de familie.
Mi-ai dat curaj să scriu,
Mi-ai pus un pix în mână
Și m-ai ghidat să fiu
Un scriitor de rimă;
Nu m-am gândit, că poate
Voi reuși să scriu
Într-un târziu în noapte
Plângând și-ntr-un pustiu!
O primă poezie, pe care, știu…te simt
Că o citești în lacrimi acolo unde-ai fi,
La fel cum am și scris-o, plângând și în durere
Că nu te am alături cum te-am avut o vreme!
O să-mi rămâi în suflet așa cum eu te știu
Triumfător și demn la fel ca un pandur,
Un om carea-ai iubit tot ce te’nconjoară
Și ai urât tot ce ne omoară!
Nu o să uit, eu niciodată
Cum te-am strigat ultima dată,
Și mi-ai răspuns din somnul ce părea etern
Cu-o lacrimă ce se scurgea așa de lent!
Parcă vroiai să te ridici și să mă ai
La fel cum m-ai avut în acești ani,
Alături și cu inima-mpăcată
Că m-ai iubit de prima dată!
Știu că m-auzeai cum te strigam
Și cum plângeam, stând lângă tine în spital
Și cum ți-am spus, șoptindu-ți la ureche:
Că o să am eu grijă de toate ale tale fete!
Acum mă pregătesc să plec
S-ajung să-ți fac un monument
Un monument pe care’o să scriu :
Al tău Ginere preferat și fiu!
Iulian Ionescu