Eșecul cadastrării gratuite. Un deputat USR îi cere explicații ministrului Dezvoltării

Deputatul USR Radu Molnar îi cere ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea, explicații cu privire la rezultatul dezastruos al cadastrării generale gratuite a proprietăților din România, proces realizat în proporție de nici 10%, în ciuda faptului că au fost alocate fonduri europene, dar și de la bugetul public de peste 1 miliard de euro.

Lucrările de cadastrare gratuită au fost programate inițial să fie efectuate prin programul CESAR, program cu finanțare europeană. Pentru că lucrările nu au fost demarate și fondurile nu au fost folosite, banii s-au pierdut, iar pentru continuarea proiectului s-a plătit din fonduri publice prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Adică, exclusiv din banii românilor.

Acesta este primul mare eșec al administrațiilor publice: au avut șansa să măsoare terenurile României pe gratis, dar au ratat-o în cel mai neprofesionist mod. Cu toate că au avut acces la o sumă consistentă, UAT-urile României sunt abia la aproximativ 10% progres, deși proiectul se desfășoară de ani de zile. În județul Cluj, de exemplu, au existat fonduri disponibile încă din 2011”, declară deputatul USR Radu Molnar.

Acolo unde s-au făcut măsurători, ele au fost făcute atât de deficitar încât, la ora actuală, sunt zeci de mii de contestații depuse de cetățenii nemulțumiți, puși în situația ridicolă de a reface, pe banii lor, lucrările făcute prost de stat, tot din banii lor.

În acest context, deputatul USR Radu Molnar îi adresează o interpelare ministrului Dezvoltării în care îi cere identificarea responsabililor pentru eșecul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, dar și rectificarea erorilor cauzate de proasta gestionare a situației de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, altfel decât prin refacerea cadastrării pe cheltuiala cetățenilor. Adrian Ioan Veștea mai trebuie să explice de ce a fost abandonat programul cu finanțare europeană și să prezinte măsuri reparatorii pentru PNCCF.

Până când ministerul va dispune corectarea tuturor erorilor din PNCCF, îi îndemn pe proprietari să meargă la primării pentru a verifica stadiul lucrărilor și a se asigura că în cazul lor nu există greșeli. De asemenea, recomand primăriilor care nu au făcut recepția să nu o facă, până când consultă cetățenii și este verificată cu maximă atenție validitatea măsurătorilor. În cazul constatării unui număr mare de erori cadastrale, care pune sub semnul întrebării întreaga lucrare, solicit anularea întabulărilor, chiar și după recepționarea lucrării. Modificarea individuală a înscrisului în cartea funciară nu este suficientă. În urma eliberării CF-urilor greșite, va exista un val de vânzări ale terenurilor întabulate astfel, fapt care va face imposibilă recuperarea lor de către proprietarii de drept”, mai precizează deputatul USR Radu Molnar.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare