Ligia Deca, înregistrată când povestește cum se folosește de angajații ministerului pentru a șterge comentariile negative la adresa sa venite din partea contribuabililor

Ligia Deca, ministrul Educației, a fost înregistrată, la o dezbatere, povestind cum angajații ministerului șterg comentariile negative la adresa sa de pe Facebook, potrivit HotNews, scrie r3media.ro.

Ea se aude spunând că angajaţii „de la comunicare” șterg acele comentarii. Cu alte cuvinte, Ligia Deca se folosește de angajații ministerului pentru a elimina comentariile primite de la cei care contribuie, prin taxe și impozite, la bugetul de stat, de unde își iau salarii toți angajații ministerului.

„Cu toate acestea, dacă n-apucă colegii mei să le şteargă suficient de repede, mă încarc negativ. Am o zi proastă!”, precizează ministrul Educației.

Ligia Deca este deranjată că oamenii nu se limitează doar la activitatea de ministru, ci o atacă și personal.

„Atunci când postez ceva referitor la activitatea mea de ministru… Sigur, colegii mei de la Comunicare se ocupă să şteargă astfel de lucruri. Sunt foarte multe înjurături, atacuri la persoană, neadevăruri. Sunt chestiuni care ţin de caracteristicile mele fizice sau de cum mă îmbrac sau de familia mea şi aşa mai departe”, mai spune Ligia Deca.

Ea mai spune că știe care e „mecanismul psihologic care generează astfel de chestiuni”. De asemenea, spune că știe că nu este vorba despre ea, dar, totuși, o afectează.

Ligia Deca a făcut aceste afirmații, miercuri, 1 noiembrie 2023, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Capitală. Ministrul a participat la o dezbatere despre modul în care tinerii ar trebui să folosească Internetul pentru a fi în siguranță.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare