Mihai Neamţu, despre cazul Lasconi: Dacă ești creștin-ortodox și susții familia creștină, ești imediat atacat de către „milițiile ideologice” formate din radicalii Stângii intolerante, neomarxiştii globalişti

„Cea mai performantă persoană din USR e scoasă de pe listele partidului la europarlamentare. Nu spun eu, au spus-o cei din USR în nenumărate ocazii că Elena Lasconi este cel mai performant primar și acesta e motivul pentru care au propulsat-o prima pe listele USR la alegerile europarlamentare din 2024”, scrie, pe Facebook, teologul Mihail Neamţu.

„Cum spuneam, dacă ești creștin ortodox și susții familia creștină ești imediat atacat de către milițiile ideologice formate din radicalii Stângii intolerante.

Nu mai contează libertatea de exprimare, libertatea de conștiință sau meritul, profesionalismul unei persoane. Acolo ești bun dacă reciți versurile progresismului ideologic.

Da, Elena Lasconi a spus că a votat DA la referendumul din 2018, așa cum au votat milioane de români. În plan politic, nu pot decât să cer Partidului Mișcarea Populară o delimitare imediată de USR și ruperea oricăror formule de asociere în privința viitoarelor alegeri.

Un partid creștin, așa cum e PMP, format în proporție de peste 90% din membri creștini, nu poate merge într-o alianță de alegeri, cu atât mai mult la alegerile europarlamentare unde se cunosc grupurile politice din UE și unde cele două partide sunt pe poziții total opuse atunci când vine vorba de familie.

E un apel la conducerea actuală a partidului, urmând ca în zilele viitoare să am o discuție cu membri din județe și sigur că totul se va încheia cu câteva decizii clare și în ceea ce mă privește.

PMP poate intra în Parlamentul European pe propriile picioare dacă iese în fața românilor cu un candidat credibil și în așteptările electoratului nostru”, scrie Neamţu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare