Chirieac, după ce USR a retras-o pe Lasconi de la PE, dar o sprijină ca primar: Nu înţeleg, la USR dacă nu eşti bun de europarlamentar, eşti bun de primar?

De ce nu apare ștampila de la referendumul pentru familie pe spatele buletinului Elenei Lasconi? A mințit Elena Lasconi și nu a votat la referendum? A votat fraudulos și nu și-a pus ștampila pe buletin sau totul e o regie „de amatori” făcută în virtutea campaniei electorale care se apropie? Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația creată, în direct la România TV, scrie dcnews.ro.

„Nu este o regie. Cred că doamna Lasconi s-a gândit că ar putea să ia votul și din partea românilor care susțin familia tradițională, sensibil mai numeroși decât cei care sunt progresiști. Și-atunci, ca să ia voturi de acolo, ea fiind și primar de Câmpulung – vă dați seama – a spus, dom’le, eu am votat cu familia tradițională! Fără să-și dea seama că intră în contradicție cu partidul domniei sale. Nu și-a imaginat că va ieși un asemenea scandal. Și-a imaginat că publicul din România ar spune – doamna Lasconi e cu familia tradițională, hai s-o votăm și noi! E frumoasă, e telegenică, știe cum să vorbească, are soț, are copil, hai să votăm cu dânsa că susține familia tradițională.

De-aici a ieșit scandalul cu fiica domniei sale care a lovit-o când a spus „Sunt dezgustată de mama mea care este homofobă.” Firește că a izbucnit un scandal cât casa fiindcă USR-ul se legitimează la nivel european ca fiind un partid progresist, cum ne-a explicat frumos doamna Clotilde Armand și de aici s-a întâmplat toată nenorocirea. Au scos-o de la europarlamentare și rămâne primar la Câmpulung. Dacă nu ești bun de europarlamentar, ești bun de primar în partidul ăsta? Nu înțeleg!” s-a întrebat retoric Bogdan Chirieac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare