Pensionarii care vor beneficia de o creștere de 112% prin noua lege a pensiilor. Daniel Baciu: „Stagiul de cotizare contează foarte mult”

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a dat detalii despre cazul pensionarilor care vor avea parte de o creștere de 112%, prin noua lege a pensiilor, potrivit antena3.ro.

Președintele Casei de Pensii a adus lămuriri pe baza exemplului unui bărbat, mecanic utilaj în industria textilă, stagiu de cotizare contributiv 15 ani și 28 de zile.

„Acest exemplu este elocvent pentru cei încadrați în indemnizația socială, care au contribuit puțin. 15 ani este stagiul minim de cotizare prevăzut în legislație.

Ei nu beneficiază de majorarea pensiei în noua lege, pentru că având doar 15 ani cotizați, nu se mai încadrează în punctajul suplimentar, care se acordă de la 25 de ani plus.

De la 1 ianuarie, indemnizația socială va crește și va avea același mecanism de creștere precum valoarea punctului de pensie, pentru că ne dorim ca această indemnizație socială să crească tot cu  de 13,8%, ajungând la valoarea de 1.281 de lei „, a declarat Daniel Baciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare