Un avion militar american s-a prăbuşit după ce a suferit un ”accident” în timpul unui zbor de antrenament în Mediterana Orientală, a anunţat sâmbătă Comandamentul american din Europa (EUCOM), fără a preciza care este soarta echipajului, transmite AFP.
”În seara de 10 noiembrie, un avion militar american ce efectua operaţiuni de antrenament în Mediterana Orientală a suferit un accident şi s-a prăbuşit”, a afirmat EUCOM într-un comunicat.
”Putem afirma cu siguranţă că avionul efectua un zbor de antrenament şi că nu există niciun indiciu privind o activitate ostilă”, adaugă textul, potrivit căruia ”incidentul de antrenament face în prezent obiectul unei anchete”.
Nu a fost făcută nicio precizare legată de tipul sau destinaţia avionului militar implicat în acest incident.
SUA au desfăşurat un portavion şi alte nave de război în Mediterana Orientală, pentru a contribui la împiedicarea răspândirii conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în regiune.
După ce în 7 octombrie Hamas a lansat un atac terorist de amploare asupra sudului Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi, armata israeliană a ripostat aerian, terestru şi naval împotriva Fâşiei Gaza. Conform Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 11.000 de oameni şi-au pierdut viaţa ca urmare a acestei riposte.
Sursa: AGERPRES