PNL nu va depune amendamente la proiectul legii pensiilor, nu vor exista modificări la actul normativ decât de formă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, adăugând că niciodată nu s-a pus problema lipsei banilor în ceea ce priveşte această mărire a pensiilor.
„Modificări la legea pensiilor nu vor fi. Practic, dacă vor exista mici corecturi, ele vor cuprinde adăugiri care ţin de tehnica legislativă, recomandările Consiliului Legislativ. Practic, aceste lucruri nu vor influenţa nicidecum fondul legii pensiilor, principiile vor rămâne aceleaşi şi, cu siguranţă, va deveni o lege funcţională până la 20 noiembrie, termenul asumat chiar de prim-ministru. Probabil că va merge la Senat pentru dezbatere. Amendamente depuse de PNL nu vor fi, dacă vor fi, vor fi doar mici corecturi în ceea ce priveşte forma anumitor texte”, a afirmat Stroe, după şedinţa conducerii PNL.
Întrebat despre atacurile PSD la ministrul Finanţelor, Ionuţ Stroe a răspuns: „Cei care le-au lansat ar trebui să le explice, atât timp cât Partidul Naţional Liberal nu numai că susţine, ci a contribuit din plin la elaborarea acestei legi, şi-a manifestat tot timpul disponibilitatea în a promova un asemenea demers”.
„Au existat opinii, le-aş pune cu indulgenţă subiective, în legătură cu o oarecare opoziţie a ministrului Finanţelor. Niciodată nu a existat această idee în Partidul Naţional Liberal. Ministrul Finanţelor îşi doreşte, în mod responsabil, să asigure bugetul creşterilor preconizate de această lege în 2024, nicidecum să se împotrivească, legea să fie funcţională”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.
El a amintit că bugetul pensiilor este stabilit prin legea bugetul asigurărilor sociale, iar dacă nu este suficient se fac transferuri de la bugetul de stat. Sursele pentru a acoperi această creştere ţin de rezolvarea problemelor legate de evaziunea fiscală, a completat Stroe.
„Sunt păreri subiective din partea tuturor, cel mai important lucru este proiecţia bugetară pe 2024. (…) Niciodată nu s-a pus problema lipsei banilor ceea ce priveşte această mărire a pensiilor. Coaliţia de guvernare a asumat prin această lege o creştere la anul de 13,8% în primă fază prin indexarea cu indicele inflaţiei, urmând ca la 1 septembrie să fie acea recalculare a întregului sistem şi eliminarea inechităţilor din sistem”, a transmis Ionuţ Stroe.
Potrivit acestuia, legea a fost elaborată de specialişti din Casa Naţională de Pensii, împreună cu Ministerul Muncii, dar şi cu Comisia Europeană, iar consultant a fost Banca Mondială.
Stroe a arătat că există conlucrare între miniştri şi nu există niciun conflict între partenerii de coaliţie.
„Apropo de atacurile de la adresa Ministerului de Finanţe, am spus-o foarte clar că mi s-a părut că la vremea respectivă a fost aşa un atac regizat pentru că au fost foarte multe postări simultane ale reprezentanţilor PSD în care se insinua ideea că ministrul de Finanţe nu şi-ar dori acest lucru. Am spus foarte clar că, nu numai că ne dorim acest lucru, am lucrat împreună la această lege şi cu siguranţă o va pune în aplicare în 2024”, a susţinut liberalul.
sursa Agerpres