Mihai Tudose, replică la Rareş Bogdan, după ce acesta a criticat PSD: „Poate dimineață s-a trezit și sub impulsul unui film sau a unei benzi de desene animate, și-a pus chiloții peste pantaloni, pelerina și a început să zboare printre blocuri”

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, a lansat replici acide la adresa lui Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, chiar înaintea ședinței din coaliţie pentru a găsi bani necesari majorării pensiilor, scrie antena3.ro.

O ședință care a început cu o relaxare. Au mâncat sarmale liderii politici înainte de a discuta concret despre cum găsesc sau cum fac rost de banii necesari pentru majorarea pensiilor.

Înainte de întâlnire, însă, Rareș Bogdan și Mihai Tudose au avut un schimb de replici acide.

„Noi am fost cei care am mărit pensiile 14% și apoi încă de două ori și am ajuns la 40%. Partidul Național Liberal nu acceptă nici un fel de prosteală cu vreo creștere de impozite și taxe în coaliție. Singura discuție care a avut loc a fost de 13,8% restul a fost o surpriză și pentru noi. Eu vreau să cred că și Marcel Ciolacu, și ceilalți din PSD, se vor dovedi responsabili și termină această campanie populistă în care îi consideră pe pensionari masă de manevră. Dacă sunt bani, mărim pensiile.  Nu poate să facă Ciolacu ce vrea el, că țara asta nu-i a lui Ciolacu. Nu poate să le demită Ciolacu, că așa vrea el. Dacă nu vrea să arunce PNL afară de la guvernare, dacă vor să continuăm guvernarea, ne respectă. Dacă nu vor să continuăm guvernarea, pleacă de la guvernare şi rămânem noi. Am mai văzut viteji în PSD care au dat cu nasul în țărână”, a spus Rareş Bogdan.

În replică, Mihai Tudose a spus:

„Sunt consternat că nu știu pe ce fond au fost făcute. Adică, cam care era starea lui de agregare. Poate dimineață s-a trezit și sub impulsul unui film, sau a unei benzi de desene animate, și-a pus chiloții peste pantaloni, pelerina și a început să zboare printre blocuri.

Referitor la creșterile de pensii, ar face bine să citească. Știu că eu efort cu cititul, dar măcar să încerce să citească acel proiect de lege. Nu este vorba despre o creștere cu 40% la toate pensiile”, a spus Mihai Tudose.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare